Friday, 20 February 2009

Despre...



A fost odata o fata oarba care era tare nefericita pentru ca nu putea sa vada. Isi dorea atat de mult sa vada lumea incat ii spuse prietenul ei ca nu se va casatori vreodata decat daca va reusi sa vada din nou.

Si, intr-o zi norocoasa, cineva i-a donat o pereche de ochi. Atunci fata a reinceput sa vada si l-a vazut pentru prima data si pe prietenul ei.

- "Acum, ca poti vedea, te mariti cu mine?" a intrebat-o el.
- "Imi pare rau, dar nu ma pot marita cu tine pentru ca esti orb. Vreau sa imi traiesc viata alaturi de cineva care poata sa vada ceea ce vad si eu." i-a raspuns fata cu o sinceritate abrupta.
- "Te rog sa ai grija de ochii mei..." i-a spus la plecare tanarul, cu tristete in glas.

Da, stiu ca e cam sadica povestirea (later edit: trista) si m-am gandit destul de mult daca sa o public pe blog sau nu...

Si, apropo de e-mail-uri, aseara am primit de la Simona un mesaj interesant, care venea si cu o intrebare: "daca vreodata s-ar intampla ca in viata sa renunti la unul dintre simturi, care ar fi acela si de?". Asa mi-am adus aminte de povestire.

Si, gandindu-ma la intrebarea Simonei, eu unul nu pot raspunde. Nu as renunta la nimic. Imi iubesc vazul, imi utilizez cu drag auzul, iubesc pipaitul (nu imi place cum suna 'simtul tactil' :), imi place tare mult sa miros (desi in unele situatii o masca de gaze e cat se poate de binevenita :) si ador gustul (stiu, o sa va aduceti aminte de dependenta mea de dulciuri si de cantitatile uriase de prajituri pe care le mananc :)

Asa ca, ca o persoana polisenzoriala ce sunt, nu renunt la niciunul din simturi! In schimb mi-as dori sa fie si mai dezvoltate decat sunt in prezent :) "Bunicuto, de ce ai ochii atat de mari? Ca sa te vad mai bine!" :) Voi ce ziceti?

42 comments:

ajnanina said...

la titlul postul trecut, cand ai intrebat daca o vedem, m-am intrebat: e vorba oare despre apa? pai credeam ca o vad...
apoi, citind ce ai scris acum,
m-am gandit ca, de fapt, nu e vorba despre apa, ci despre ceea ce a dat forma apei in imaginea pe care ai pus-o.
si daca nu vedem asta, degeaba vedem celelalte minuni ale lumii... ca nu ne putem bucura de ele.

povestea de azi e trista. pentru ca, la un anumit nivel, toti pierd, desi nu conteaza ce se mai petrece dupa replica finala.
aparent, ea a castigat vederea si vinovatia pentru tot restul vietii. desi nimeni nu o poate condamna.
el a castigat intelegerea ca, uneori jertfele n usun tsuficiente... si nimeni nu l-ar imita, desi toti ii respecta gestul.

cu totii suntem, la un anumit nivel orbi. uneori, ochii se deschid sponta, de la lumina, alteori, chirurgical. si atunci suntem mai mul tsau mai putin pregatiti sa vedem...

Mugur said...

Ajnanina, multumesc frumos pentru ganduri. M-au pus si pe mine pe ganduri. Oare vad toate frumusetile din jurul meu? Oare simt cu toate cele cinci simturi ceea ce se intampla in interiorul si in exteriorul meu? Oare vreau ca in permanenta sa vad, aud, simt, miros si pipai toate secventele care se deruleaza pe parcursul unei zile? Nu stiu... Probabil ca da, dar nu tot timpul. Prea multa frumusete poate cauza :)

Si da, apropo de cat suntem de pregatiti, asta e un punct sensibil... Lumina poate aparea, operatia poate reusi si oare noi vedem? De fapt, suntem oare pregatiti sa vedem? Oare ce ne ajuta sa accesam acele resurse interne, acel al treilea ochi care vede si lucrurile nevazute?

ajnanina said...

nu avem cum sa vedem, auzim, simtim totul din jurul nostru.
dar, treptat, ne putem extinde.
dovada stau auzul fin si pipaitul rafinat al orbilor...

in ceea ce priveste simtul tactil (mie imi place cum suna tactil, e aproape de tact - tactul ca ritm si tactul ca si calitate = rabdare+discernamant)am avut experienta transformarii lui rapide... si pentru mine invatarea si practica masajului a fost o forma de evolutie... macar emotionala daca nu spirituala.

presupun ca si alte experienta asemanatoare ne pot deschide perspective nebanuite... folosind stimulii potiviti: muzica de caitate, culorile si formele armonios imbinate...

Cristian Lisandru said...

Am rămas cu fruntea sprijinită în palmă, gândindu-mă la această întîmplare pe care ai descris-o. Nu este deloc sadică, transmite - din punctul meu de vedere - puterea cuiva de a se sacrifica pentru cineva drag şi, poate, incapacitatea altcuiva de a înţelege sensul respectivului sacrificiu. Mărturisesc că nu mă aşteptam la acel final al poveştii, a fost chiar un şoc iniţial, dar ulterior am dat din cap şi am spus "Da, iată o poveste cu tâlc minunată"... Am citit-o cu mare drag şi o voi povesti şi eu altora. Impresionantă prin mesaj...

Mugur said...

Ajnanina, tare chestia cu masajul! E o practica care iti activeaza mai multe simturi si rafineaza cel putin simtul tactil (sau pipaitul, cum imi place mie sa-i spun :) Wow, cred ca se creeaza o super evolutie emotionala si chiar spirituala atunci cand folosesti o serie intreaga de stimuli. Mi-am adus aminte si de hipnomasajul lui George :)

Asa este, Cristian, povestea nu e sadica. M-am gandit si eu mai bine si mi-am dat seama ca e, de fapt, trista. Multumesc.

Kami said...

http://www.youtube.com/watch?v=zhlhsB0VkkA&feature=related

Iata si videoclipul ce ilustreaza perfect povestirea ta. Eu una am plans de fiecare data cand l-am vazut...poate ca datorita sunetelor sublime...dar cel mai probabil pentru ca sufletul meu vibreaza in totalitate in fata dovezilor de iubire...

"I am a girl to whom love is everything..."

Spui ca nu ai renunta la nici unul din simturi...
Dar imagineaza-ti:
Copilul tau se naste cu un defect de vedere si esti singurul donator compatibil, singura persoana care ii poate reda vederea....
sau
Pamantul este in pericol datorita unor experimente scapate de sub control, iar singurul cercetator capabil sa ne salveze a orbit datorita muncii lui. Tu esti singurul donator compatibil...

Never say never! ^-^
Love and Gratitude my dear friend! We live to share our gifts for nothing is ours...all has been rented for the joy of life...

Adrian said...

sincer, nici eu nu as renunta la un organ de al meu pentru cineva, pentru ca daca ai renunta oare corpul tau ar functiona perfect sau macar ca inainte? de ce dintr-o persoana bolnava sa faci doua persoane bolnave? o fi dragostea atat de mare ?....

Mugur said...

Incredibil, Kami! Multumesc mult pentru videoclip! este o ilustrare vizuala si auditiva superba a povestirii de astazi. M-a miscat profund! Plus ca pentru mine limba japoneza are o rezonanta anume si imi aduce aminte de o prietena draga din Londra.

Sincer, nu pot nici macar sa-mi imaginez cum ar fi sa renunt la vreunul din simturi. Mi-e la fel de greu sa-mi imagienz situatia asta precum mi-e aproape imposibil sa-mi imaginez cum era viata in epoca glaciara. Nu stiu daca e lipsa de imaginatie, egoism sau altceva aici. Ceea ce stiu e ca nu pot afce acest exercitiu de imaginatie.

And I never say never because I know never nerver exists :)

Love, gratitude and light to you to, my dear friend! Let's enjoy this beautiful life with all our senses!

Mugur said...

Adrian, cateodata dragostea e atat e mare incat unii ajung sa creada ca viata lor nu mai are sens fara ea... Eu nu stiu daca as putea sau nu sa renunt la un organ de-al meu si merg pe mana lui Kami spunand "I never say never". Oricum, nu vreau sa fac exercitiul asta de imaginatie nici macar daca trebuie :)

Kami said...

Darn... n-am gasit valoarea care ar fi mai importanta pentru tine :)
Eh, sau poate pentru ca stii ce incercam sa fac ...sau poate prin asta se manifesta valoarea ta cea mai importanta.

Oricum ar fi, e minunat ca exista diversitate si avand valori diferite putem creea o lume plina de abundenta sub toate formele ei. ^-^

P.S. Si eu am o afinitate mai speciala pentru limba japoneza. :)

Mugur said...

Kami, nu toate bataliile care par pierdute sunt de fapt pierdute. Plus ca o batalie pierduta mai inseamna uneori si castigarea razboiului :)

Iar abundenta se manifesta sub multe forme! Si mie imi place :)

Welcome to the Japanese Club :)

juliana said...

cred ca povestea ta (pe care am mai citit-o candva) vorbeste despre faptul ca uneori ne inchidem sufletul si mintea si refuzam (sau poate chiar nu stim) sa vedem ce e in jurul nostru...
dar chiar si strict fizic, avand in vedere ca am pe cineva in familie care nu mai vede deloc cu un ochi (nici nu il mai are) si si-a pierdut si mirosul, ai dreptate cand spui ca nu vrei sa renunti la niciunul din simturile tale, te inteleg perfect...

juliana said...

si va invit sa vedeti un film, cred eu, special...
trimitere de aici http://felurite.blogspot.com/2009/01/zambiti.html

Mugur said...

Juliana, multumesc pentru vizita. Asa cum spuneam, povestea (din fericire) nu este a mea, am primit-o prin e-mail cred.
Da, e foarte greu sa renuntam la vreunul din simturile noastre... Cel putin nu de buna voie si in conditii obisnuite...
Multumesc frumos pentru invitatia de a vedea filmul. E absolut genial! L-am postat si eu in urma cu ceva timp: B http://mugurbadarau.blogspot.com/2009/01/oferind-de-fapt-obtii.html. Mi-a placut tare mult ideea ca, oferind, de fapt obtii.

impartialul said...

eu as renunta la cel de care te poti dispensa cel mai usor: mirosul.

Mugur said...

Pai te pomenesti, Impartialule, ca tie oricum nu prea iti place sa mirosi :) Glumesc. Da, sa stii ca nici mie nu mi-ar fi chiar atat de greu sa renunt la miros... Acum chiar am nasul infundat si nu imi dau seama cat de mult imi lipsesc mirosurile pe care acum nu prea le simt pana cand nu reusesc sa-mi desfund nasul :) Hai ca am evenit alambicat si complicat si ma vei taxa :)

impartialul said...

de fapt cred ca m-am grabit putin. in primul rand as renunta la al saselea simt. dupa care ordinea ar fi urmatoarea: mirosul, gustul, pipaitul, auzul, vazul.

Mugur said...

Impartialule, ma grabesc si eu sa te intreb care e cel de-al saselea simt al tau. Si nu e o intrebare retorica :) Incep deja sa ma gandesc ca, daca nu esti tu creativu' care a facut reclama aia la Dorna de acum vreo doi ani, cu iarba si florile plasate chiar si in statiile de metrou, ma gandesc ca te ocupi cu chestii din alea oculte :) Ai cumva si un al treilea ochi? Ma refer la vedere? :)))

impartialul said...

tocmai, al saselea simt nefiind precis definit e cel mai usor de renuntat la el.

Mugur said...

Impartialule, ai inceput sa suni precum oracolul din Delphi. Presupun ca e de la al saselea simt :)

Dan Gheorghe said...

sunt multe de invatat de aici!

Mugur said...

Multumesc, Dane! Cu totii invatam continuu, unii de la altii, chiar si atunci cand nu ne da seama. Cu atat mai mult cand suntem constienti de asta.

ajnanina said...

exista mult mai mult de cinci, iar al saselea a fost de obicie echivalat cu intuitia... nici la el n-as renunta...

mai degraba m-as gandi ce simturi noi as vrea sa-mi ,,creasca",
din alea pe care le au alte fiinte din alt regn si ne minunam de ele (ecolocatie, receptie ultra si infra, orientare dupa campul magnetic) sau de alea de care mai au unii de-ai nostri, si le numim paranormale

in paranteza vorbind, si bunul simt ar fi unul dintre cele mai controversate...

Mugur said...

Ajnanina, ca de obicei esti o sursa inepuizabila de intelepciune. Subscriu fara nicio rezerva la bunul simt!

Mi-ar placea si mie niste simturile paranormale totul e sa nu imi "creasca" si altceva pe langa ele. Eu am temeri ca mi-ar "creste" prea mult ego-ul pana cand ar da pe dinafara :) Da' ma rog asta e o convingere limitatoare de-a mea :) Nu stiu daca sa o mai tin sau sa renunt la ea. Ma mai gandesc :)

ajnanina said...

nu renunta pana n-o verifici :)

Mugur said...

De verificat, o s-o verific, Ajnanina. Eu merg pe principiul 'mai bine sa iti faca rau decat sa iti para rau :)

lavinia stefan said...

Eu zic altfel: nu imi pierd eu simturile, ci mi le ia Dumnezeu, ca sa-mi dea, in schimb, o lectie despre ce n-am stiut sa simt, intreaga fiind. Bunicul meu a fost orb, strabunicul la fel, iar maica-mea are glaucom, dar se trateaza. Probabil ca, si la mine, tot ochii vor fi "vizati". Ca sa nu ajung insa acolo, incerc sa "vad" cu adevarat, sa nu patinez pe suprafata lucrurilor si imi pun toata increderea ca n-o sa primesc o lectie daca am invatat-o deja. Dar, din cind in cind, mai fac un exercitiu: inchid ochii si imi imaginez ca as fi oarba. E greu sa cureti cartofi si sa te orientezi, dar nu e imposiil - e doar diferit. Ce doare cel mai rau e insa ca nu mai vezi lumina, ci doar o simti -asta stiu de la tataia :)))))
Mugur, da-mi voie sa-ti string mina pentru ideea postarii, sir! Extraordinara! :)

Kami said...

Acum daca tot vorbim de perceptii paranormale...si mie mi-ar place sa imi mai dezvolt cateva simturi. Dar pana si aici trebuie sa fim precauti, cu cat stim/putem mai mult cu atat responsabilitatile noastre vor creste.
Ajnanina iti amintesti de Paul Atreides din Dune, el este un exemplu pentru ceea ce vreau sa sugerez.
"The person who experiences greatness must have a feeling for the myth he is in. He must reflect what is projected upon him. And he must have a strong sense of the sardonic. This is what uncouples him from belief in his own pretensions. The sardonic is all that permits him to move within himself. Without this quality, even occasional greatness will destroy a man."(Dune,Irulan)-cure for the Ego ;)
"Prophecy and prescience — How can they be put to the test in the face of the unanswered questions? Consider: How much is actual prediction of the "wave form" (as Muad'Dib referred to his vision-image) and how much is the prophet shaping the future to fit the prophecy? What of the harmonics inherent in the act of prophecy? Does the prophet see the future or does he see a line of weakness, a fault or cleavage that he may shatter with words or decisions as a diamond-cutter shatters his gem with a blow of a knife?"(Dune)
Ma face sa ma intreb cine ar mai vrea sa stie viitorul si sa trebuiasca sa isi bata capul cu atatea... pentru ca:
"To receive something of a higher nature, you must first give up something of a lower nature"

simona said...

pai, mi-ar fi putin mai usor sa renunt la miros ... :) ...

irinatrutescu said...

Daca nu ati vazut inca filmul "Seven Pounds", va sfatuiesc din suflet sa il vedeti! Nu m-a surprins finalul povestirii, e in natura umana sa fii egoist. Putini sunt cei ce raman alaturi de oamenii care au nevoie. Uitati-va in jur la cei care raman alaturi de batranii lor, ii puteti numara pe degete...

Mugur said...

Lavinia, eu stiu ca tu "vezi" cu adevarat pentru ca altfel nu ai reusi sa gandesti si sa scrii atat de profund. Nu ne cunoastem personal insa senzatia asta o am citind ceea ce scrii la tine pe blog sau pe blogurile altora (apropo de ubicuitatea de care aminteai tu ieri :) Si sa stii ca e o constatare si nu un compliment :)

Kami, mi-a placut ideea ca atunci cand obtii ceva mai elevat e nevoie sa renunti la ceva mai inferior. Pana la urma asta e evolutia, mai urci o treapta iar treapta pe care ai stat inainte e mai jos comparativ cu cea pe care te afli acum dar mai sus comparativ cu doua trepte in urma :)

Simona, tu si cu Impartialul aveti aceeasi optiune :)

Irina, m-ai facut tare curios :) Atat de curios incat am intrat pe IMDb ca sa aflu cate ceva depsre film. Cu siguranta o sa-l vad! In ceea ce priveste egoismul, este in natura umana sa fim egoisti sau altruisti. E o alegere pe care o face fiecare dintre noi in functie de situatia in care se afla...

aiurea said...

nici eu nu as renunta la unul din simturi pentru nimeni. ar fi ca si cum as decide eu ca nu e nevoie ca omul ala sa isi invete lectia cum spunea lavinia.

Kami said...

aiurea nu m-am putut abtine sa nu raspund la commentul tau.
Ai perfecta dreptate, eu cred ca nu trebuie sa renuntam la nimic, ci doar sa oferim sau sa "let things go" daca simtim ca asta este ok pentru noi. Atunci cand renuntam nu facem decat sa suferim si ii impiedicam si pe ceilalti sa se bucure/sa valorizeze ceea ce noi le-am dat.
Atunci cand oferim, o facem din inima si nu avem nici o asteptare de la ceilalti...
Cat depre lectie...stiu si eu...
Oare asta inseamna ca toti vindecatorii(healers) ne impiedica sa intelegem, sa evoluam?
Mi-ar place sa aflu si parerea lui Mugur si a altora cu privire la acest subiect (mi se pare f interesant).

Anonymous said...

Acum inteleg de ce se spune 'ce-i mult strica' putea sa-i dea un singur ochi si traiau fericiti pana la ...

sayounara,
Boti

Kami said...

:))) Salutare Boti ^-^
Blogul tau Mugur a devenit loc de intalnire plin de surprize si de oameni "frumosi" cum zicea Ioan.

impartialul said...

ce faci taica? mai respiri sau te-a halit Carni?

Mugur said...

Kami, foarte frumos spus. Renuntarea are o conotatie negativa: e ca si cum am da ceva si ne-ar parea rau ca pierdem acel ceva... Iar atunci cand oferim, oferim din inima.

Sincer sa fiu, eu nu am gasit singur raspuns la intrebarea daca vindecatorii ne impiedica sa ne invatam lectia din existenta asta, sa evoluam... Si atunci am intrebat si mi s-a raspuns ca, daca lectia a fost invatata, omul respectiv se insanatoseste. In schimb, daca acel om nu si-a invatat lectia, nici medicina alopata si nici vindecatorii, oricat de multi si de evoluati, nu pot prelungi calatoria acelui om in aceasta existenta. Si am mai intrebat ce se intampla cu copiii care se imbolnavesc si, din cate am inteles, ei doar isi ajuta parintii sa invete vreo lectie...

Mugur said...

Boti, bine ai venit! Fericirea e o chestie atat de relativa...

Yoi ichinichi o,
Mugur

Mugur said...

Kami, cei asemenea se aduna :)

Mugur said...

Taica, respiram, respiram. Carnie n-a mancat nimic de 'dulce' de cand a venit in Romania.

gabriela said...

ar trebui sa renuntam la ce avem prea mult...sa mai dam si la cei care nu au mai nimic,nici macar speranta........

Mugur said...

Gabriela, citind gandurile tale mi-au placut tare mult! Mai ales ca e atat de usor sa oferim un zambet sau o vorba buna! Si exista si beneficii pentru noi :) Din diverse studii facute a reiesit ca atunci cand zambim sau atunci cand oferim cuvinte bune celor cu care interactionam, in creierul nsotru sunt secretate diverse substante care ne fac sa ne simtim bine fizic si psihic. E fantastic!