Thursday, 16 April 2009

Agatati de marginea unei stanci


Un om care se plimba pe marginea unei stanci isi pierde echilibrul, aluneca si cade. Din fericire, are prezenta de spirit de a se agata de marginea stancii si, dupa ce petrece asa o vreme incepe sa strige:
- "Este cineva pe-acolo, sus, care ma poate ajuta?"

Nu-i raspunde nimeni si continua sa strige:
- " Este cineva acolo sus care ma poate ajuta?"

In cele din urma, ii raspunde o voce ca un tunet:
- "Eu sunt Dumnezeu. Te pot ajuta. Ai incredere si da-ti drumul."

Ce credeti ca raspunde omul?
- "Mai este si altcineva acolo sus care ma poate ajuta?"

Morala povestii este una simpla: daca vrem sa ajungem la un nivel mai inalt, e nevoie sa renuntam la unele dintre vechile modalitati de a gandi si sa adoptam unele noi. La un moment dat, rezultatele vor vorbi de la sine.

Image credits: jess2284

16 comments:

Paul Gabor said...

Un tip deschide geamul amantei, cu frica de a nu si-o lua pe spinare, sare, si petrece toata noaptea agatat cu mainile de pervaz... Se chinuie toata noaptea, nu poate tipa dupa ajutor, frigul ii intra in oase, isi blesteama ziua in care s-a nascut... Dimineata, cand da lumina, isi da seama ca amanta locuia la parter...

orianda said...

Adevarul e ca nu ne dorim ajutorul lui Dumnezeu! Nu intotdeauna si nu cum doreste el sa ni-l ofere!
Mi-a placut povestioara!
:)))

Adrian said...

In primul rand m-am amuzat foarte tare :) "Mai este si altcineva acolo sus care ma poate ajuta?"
Frumoasa povestioara, daca nu are incredere omul in Dumnezeu, ce poti sa faci, poate era ateu. Disperare la facut sa creada in cineva care il poate ajuta doar daca siguranta lui este totala 100%, oare cat a stat acolo agatat?

ajnanina said...

cad curajul si experienta permit saltul e ok. e super.
cand insa vrei sa urci, e mult mai safe sa te prinzi intai de ceva pentru a da drumul la ce nu.
partea proasta e ca sunt momente cand esti prins cu o mana de trecut, cu una de viitor (asa cum il percepi :)) si nu-ti mai ramane nici una libera pentru oportunitati...

Mugur said...

Paul, exact la bancul asta m-am gandit si eu cand am cautat poza pentru povestire :) Si am gasit o imagine in care se vede ca pana jos nu e o distanta mai mare de 30 cm :)

Orianda, poate ca ne dorim ajutorul lui Dumnezeu dar nu avem incredere ca el poate sa ne si ajute. Intocmai ca omul din poveste. Si da, cateodata nici macar nu ne dam seama ca am primit un ajutor sau, pe moment, consideram ca nu este, de fapt, ajutorul pe care il asteptam.

Adrian, si e mine m-a amuzat foarte tare intrebarea tipului :)
Ma gandesc ca poate nu era indeajuns de disperat incat sa aiba incredere in Dumnezeu si sa-si dea drumul.
Probabil ca a ramas agatat pana cand a venit altcineva si l-a ajutat sau pana cand nu a mai putut sa se tina cu mainile de marginea stancii :) Sau pana cand, din disperare, a inceput sa creada in Dumnezeu si s-a lasat pe mana Lui :)

Ajnanina, genial! Mi-am dat seama ca sunt cazuri in care si eu ma agat cu o mana de trecut si cu cealalta de viitor si nu mai am niciuna disponibila pentru prezent. Si stau asa, suspendat intre trecut si viitor, fara sa ma mai pot agata de oportunitatile din prezent :)

Leo said...

Mugur, ma gandesc la faptul ca nu mi-as dori sa ajung sa traiesc clipa in care sa mi se ofere ajutor divin si eu sa spun : "Mai este si altcineva acolo sus care ma poate ajuta?"
N-as vrea sa aflu ca si in cer sunt ierarhii... :D

Cristian Lisandru said...

O altă pildă excelentă. Firesc, unora le poate păre o ciudăţenie să refuzi ajutorul divin oferit la propriu, poate chiar o blasfemie, iar cel care a refuzat ar trebui înfierat cu mânie... spirituală şi, eventual, excomunicat. Mi-a plăcut povestioara, chiar şi refuzul acelui om agăţat de marginea unei stânci. Poate că oamenii pierd încrederea în ajutorul divin din cauza celor care vorbesc mult prea mult şi fără ros în numele lui Dumnezeu, arogându-şi drepturi pe care nu le au... O zi bună, Mugur...

gabi said...

Totul este posibil cat timp esti in viata.
Daca ceea ce proiectam despre viitor este o prapastie, atunci ne vom dori nu doar "altcineva-ul" din poveste care sa ne ajute ci o intreaga echipa de specialisti :)
Daca, in schimb, ceea ce proiectam despre viitor contine pe alocuri mici gropi din care ne putem ridica, scutura si merge mai departe, atunci vom accepta cu usurinta mana lui Dumnezeu.
Frumoasa poveste :)

Adrian said...

Cred ca se ruga saracu incontinu ca sa il ajute cineva:)

Mugur said...

Leo, nici eu nu mi-as dori sa retraiesc o astfel de intamplare. In urma cu mai multi ani, am trecut printr-o experienta similara doar ca eu nu am intrebat daca mai exista si altcineva sus care sa ma poata ajuta. Pur si simplu mi-am dat drumul... Si am aterizat jos cu bine. De atunci accept ajutorul care mi se ofera pe moment fara sa ma intreb daca nu cumva m-ar putea ajuta si altcineva :)

Cristian, ai mare dreptate. Oamenii ajung sa nu mai creada in Dumnezeu deoarece sunt multi care vorbesc mult prea des si fara rost in numele Lui... Si cum orice poate fi demonetizat prin uz excesiv si manipulativ, si religia poate ajunge intr-o halta in care trenurile nu mai opresc e mult... Din pacate...

Gabi, tare adevarat! Totul este posibil cat timp suntem in viata. Putem trece muntii, putem sari peste prapastii, putem sa infruntam natura dezlantuita, putem multe... Chiar si sa ne luptam cu noi insine atunci cand proiectam catre viitor o prapastie peste care nu putem trece nici macar ajutati de toti specialistii din lume :)
Ma bucur ca ti-a placut povestea. Este una dintre povestirile mele favorite :)

Mugur said...

Adrian, asa este. Bietul om se ruga incontinuu sa il ajute cineva si mai si striga ca sa fie sigur ca e auzit :) Si, totusi, cand i s-a oferit ajutor, a fost atat de reticent sa il primeasca incat a intrebat daca nu cumva mai e si altcineva pe acolo care sa-l ajute :)

Mikka said...

Tare faina poveste, Mugur!
Stiam doar varianta povestita de Paul. Asta are in plus cumpana.
Intre frica si incredere.
Teama de necunoscut si in-crederea. "Crederea in". Necunoscutul, chiar daca poarte numele Sublimului, al Divinului, daca nu poate fi palpat e incredibil. Ne-credibil. Adica ce nu pot atinge, vedea, pipai, nu exista... Cum sa ma bazez pe asa ceva? Ai???
Scenariul asta mi-e cunoscut pe pielea mea. Credeam candva ca am facut saltul si ca ma va tine apa sau patura de aer. Mi-a fost pe urma frica si am cazut. Nu conta ca au fost 30 cm sau 3000 de metri. Am pierdut sansa de a crede, atunci... Niste ani buni din viata. Dar ni se da mereu o alta...
Acum stiu insa ca toate, inclusiv acea cadere, mi-au fost de folos. In primul rand sa stiu cum e si sa inteleg pe cel care se tine asa de-i albesc degetele sau parul... Pe urma, sa-mi dau seama ca inca am destule temeri. Si ca inca ezit sa fac Marele Salt...
Da' am realizat ceva, acum vad asta: nu imi mai trebuie "alcineva"... Stiu doar ca tre' sa fiu eu gata. Si ca o sa ma prinda El, cand o sa sar...

IULIUS said...

Auzim noi oare glasul cui trebuie?
stim cui apartine? daca da il si intelegem?

Mugur said...

Mikka, ambele variante ale povestirii sunt minunate pentru ca din fiecare putem sa invatam cate ceva sau ne punem macar o intrebare.
Si eu am simtit cum e sa nu crezi... Nu am crezut si nu am facut nici macar saltul. Nu stiu daca imi pare rau si cred ca, oricum, nu mai are vreo importanta. Pentru ca intre timp am invatat sa cred in mine si in cei din jurul meu. Si acum fac salturi si e bine. Si mai e si plasa de siguranta intinsa de cei dragi si stiu ca, si daca cad, tot e bine pentru ca plasa de siguranta atenueaza caderea si o transforma intr-o aterizare :)
Si, Cineva acolo Sus ne iubeste!

Iulius, tare bune intrebarile tale! Eu cateodata aud glasul cel bun, cateodata nu pentru ca nici macar nu incerc sa aud...
Nu il inteleg intotdeauna dar, daca stiu cui apartine, ma las purtat de voce si e OK.

Kami said...

Superba povestirea la fel ca si comentariile :)
Cand ajung acasa o sa caut un filmulet dragut despre ce inseamna sa ai incredere... sau mai bine spus credinta.
Ma uitam zilele trecute la un film si singura invatatura pe care batranul o are pentru erou este "Belive! It doesn't matter if it is God or not! You have to belive above everything else. Have faith! This is the only way you can win."

Sa sarim sau nu... cred ca D-zeu accepta la fel ambele alegeri, insa consecintele ei vor fi diferite. Asa cum bine observa si ajnanina... cu o mana inclestata in trecut si cu una prinsa in viitor... ai putea muri de foame in prezent.

Cand sarim nu ne garanteaza nimeni ca pamantul va fi la 30 de cm, uneori mai ai ceva pana acolo si te vei alege cu cateva julituri si vanatai dar iti vei dezvolta si mai multe abilitati. :)

Mugur said...

Kami, asa este, pana la urma e vorba de o alegere: sarim sau nu? Si, in ambele cazuri, se petrece ceva. Nu mai stiu cine spunea: "God helps the bold ones, the ones who decide to make a step further".

Si da, nu avem nicio garantie atunci cand sarim ca pamantul e la o palma distanta sau la mai mult. In schimb, sarind, ne dezvoltam noi abilitati, asa cum bine spuneai tu, si ne depasim limite pe care nu credeam ca le-am putea depasi :)