Thursday, 23 April 2009

Trecut, prezent, viitor - ce alegem? / Past, present, future - what do we choose?

"The best thing about the future is that it only comes one day at a time." - Abraham Lincoln

"Cel mai bun lucru referitor la viitor este ca vine in doze de cate o zi." - Abraham Lincoln

Image credits: Toxel.com

Rasfoind o revista, mi-au cazut ochii pe citatul lui Abraham Lincoln si mi-am lasat gandurile sa zburde libere. Mi-au venit in minte diverse intamplari si imagini.

M-am imaginat pe mine cu un picior in trecut si cu celalalt in viitor, incercand prin aceasta echilibristica nenaturala sa evit prezentul :) Nu am reusit sa stau prea mult in pozitia asta si am revenit cu ambele picioare in prezent, singurul pe care il pot atinge, vedea, simti, auzi si mirosi chiar acum.

Si mi-am dat seama ca totul este un mare calendar de birou din care trecutul lipseste cu desavarsire (foile respective au fost deja rupte si poate chiar si arse :). Prezentul este precum un semn de carte care indica pagina la care am ajuns. Iar sumedenia de foi ramase sunt viitorul care, la un moment dat, va deveni prezent.

Si am inteles ca, simtindu-mi corpul, revin cu toate simturile in prezent, locul in care nu exista nimic din durerea trecutului sau din spaima viitorului.

18 comments:

ajnanina said...

si cel mai bun lucru referitor la trecut e ca a trecut :))

un prezent cat mai frumos, ca viitorul, cand vine, tot prezent e!

Adrian said...

Traim azi si nu maine, traim acum si nu in trecut. Azi a inceput o zi, unde ziua se imparte in ore, unde traim ora actuala, si nu cea ce a trecut , nu cea ce va urma, unde ora e impartita in minute, unde minutele in secunde, unde secundele in emotii, unde clipele in suras, unde trairile in suspans, trecut, viitor, prezent, vom trece prin toate, vom povesti ce am facut ieri, ne bucuram ce am facut azi, speram sa facem maine, unde totul e un inceput, unde prezentul va deveni trecut, unde viitorul va deveni prezent.

Mikka said...

"Si am inteles ca, simtindu-mi corpul, revin cu toate simturile in prezent, locul in care nu exista nimic din durerea trecutului sau din spaima viitorului."

Good! Esti exact unde trebuie :))
Iar vii cu teme "mari", din care scoti asaaaa, un firicel, ca sa ne dai apa la "multa" moara...
De data asta, am deja pregatita o felie de raspuns. Pe undeva, scrisesem mai demult despre simtitul asta, in acum.
Cum iti va placea, citeste daca vrei: http://www.editura-foryou.ro/forum/viewtopic.php?f=1&t=859#p9490

Si bucura-te cat mai des! Adica toti "acum"-ii!

Jacktels Kochbuch said...

Hallo,

eu sint pentru Viitor ( nu am nimic importiva la Trecut si Prezent ).
Prezentul este numai o Unitate de Timp in care traversezi din Trecut in Viitor. Putem sä incercäm sä luäm un Pic de Experienza adunatä in Trecut si sä o investim un pic mai bine in Viitor.

Salutäri Jacktel

Madalina said...

Hristos a Inviat!
Mugur ai atins un subiect delicat, eu traiesc prezentul pentru a crea viitorul , dupa cum spuneam intr-un postul al tau mai vechi: prezentul este povestea scrisa in trecut,traita in prezent cu finalitate in viitor, dar toate sunt legate trecutul il traiesc in prezent si viitor,iar in prezent creez viitorul, nu degeaba se spune: cum iti asterni asa dormi.
Trecutul revine inevitabil in cel mai extraordinar mod in prezent si viitor eu am incercat de multe ori sa scap de lucrurile din trecut dar nu reusesc, si mi-am dat seama ca nici nu voi reusii, ar fi ca si cum as avea o casa fara temelii.
Trecutul tau este prezent altfel nu ai fii ceea ce esti acum.

Simona said...

Sunt impacata cu trecutul, imi asum toate faptele de-atunci, nu regret nimic, aleg sa traiesc prezentul, sa ma bucur cat mai mult de el, iar despre viitor ... hmmm ... oricum nu stii ce te asteapta (si nici n-as vrea sa stiu, chiar daca s-ar inventa o super metoda de aflare a viitorului :) ), aproape totul e imprevizibil ... totusi, nu pot nega faptul ca nu ma gandesc deloc la viitor, doar ca nu-mi fac planuri pe termen lung, dar de visat, visez :)

Leo said...

Eu am senzatia de prezent continuu. Trecutul si viitorul sunt notiuni abstracte.
Am invatat sa nu ma mai gandesc la trecut - greselile oricum nu mai pot fi reparate, alternativele s-au risipit, clipele frumoase la fel. Viitorul este incert, si mereu imi depaseste asteptarile. Intuitia ma ajuta sa ma adaptez la surprizele din drumul meu. Asa ca aleg prezentul meu continuu. :D

gabi said...

Chiar ma gandeam ca esti plecat si tu in "cocon" cum a facut si Kami si va inteleg, sincer :) fiindca si eu plecam inainte foarte des. Mai am tentatii dar nu le mai gasesc utilitatea. Deci prezentul, cum bine spui, e mai bun decat orice. Pentru mine orice secunda de instrainare fata de cei din jurul meu ma face sa simt costul imens nemeritat (sunt clipe irecuperabile - e trist momentul in care realizezi asta)
Probabil ca ma aflu intr-un alt stadiu evolutiv, ceea ce urez tuturor.
Poti fi in prezent si alaturi de ceilalti si poti fi in acealasi timp doar tu cu tine ;) Acolo e cel mai bine :)

Mugur said...

Ajnanina, si eu ma gandeam de dimineata ca partea buna a trecutului este ca a trecut :) Altfel nu am avea cum sa experimentam prezentul venit din viitor si plecat in trecut :)

Adrian, super! Am intrat in transa citind ce ai scris! Si mi-a placut! Si m-am bucurat de prezent :)

Mikka, am citit si ceea c ai scris pe acel forum si mi-a placut. Ai un mod tare intelept de a privi lucrurile si imi place! Si eu cred ca simtind suntem ancorati in prezent si in acum :))

Jacktel, si eu cred ca trecutul, prezentul si viitorul sunt unitati de timp prin care ne masuram experientele. Pana la urma viitorul pe care il doresti tu devine la un moment dat prezent. Si in acest prezent te bucuri de tot ceea ce ti-ai dorit.

Adevarat a inviat, Mada! Asa este, cum ne asternem asa dormim :) De aceea, e bine sa fim prezenti cu toate simturile in prezent astfel incat sa ne bucuram de el si de premisele pe care le naste pentru un viitor pe masura.

Simona, si eu sunt super OK cu trecutul pentru ca, de cand ma stiu, m-am ghidat dupa "mai bine sa-mi faca rau decat sa-mi para rau". Asa ca nu are cum sa imi para rau dupa ceva din trecut :) Si eu visez si visele sunt bune cred eu. Ideea este sa nu stam prea mult in lumea viselor neglijand ceea ce se intampla in prezent :)

Leo, imi place tare mult ideea de prezent continuu! Asa ca aleg si eu, ca tine, prezentul continuu! :)

Gabi, eu plec si ma intorc :) Ma plictisesc sa fiu prea mult plecat sau prezent :) Cu totii ne aflam intr-un stadiu evolutiv diferit de cel in care ne aflam ieri. Si, atat timp cat suntem pe drumul ales de noi, prezentul e luminos oricat de tenebros este trecutul sau de incert viitorul :) Si imi place ideea de a fi prezenti alaturi de ceilalti si de a fi, in acelasi timp, doar cu noi insine. Pana la urma cei din jurul nostru reflecta realitatea noastra interioara :)

Mugur said...

Dragii mei, si eu cred ca efortul fisic este bun atat timp cat nu devine suprasolicitare. Suprasolicitarea, asa cum spunea si Jacktel, apare mult mai repede decat am crede noi. Si suprasolicitarea nu e buna pentru organismul nostru...

Camelia said...

Trecut, prezent si viitor toate sunt Aici si Acum , sunt separate doar de perceptia umana liniara.in clipa prezenta sunt toate, si astfel se pot si vindeca toate chiar trecute si viitoare..:)

gabi said...

Mugur,
o sa fiu un pic de lup moralist si-ti voi spune ca termenul de "plictiseala" demonetizeaza.
N-ai cum sa te plictisesti daca iubesti viata :)
Aia cu plictiseala e alintatura, sorry :))

Cristian Lisandru said...

Precum foile calendarului, trecutul se duce undeva, nu neapărat în uitare. Păşim prin prezent şi gândim la viitor. Prin firea pe care o am, "gândesc" viitorul într-un anumit fel. Dar, dacă ar fi să aleg, nu aş da prezentul pe nimic. Cât despre trecut, îl mai şterg din când în când de praf, ca să văd unde am greşit şi de ce...

Mugur said...

Camelia, multumesc! Gandirea lineara legata de timp este tipica pentru gandirea occidentala care percepe timpul ca fiind o insiruire de evenimente. In clipa prezenta co-exista tot: trecut, prezent si viitor. Si, percepand astfel dimensiunea timpului, putem vindeca trecutul si chiar si viitorul :)

Gabi, imi place cand esti un pic de lup moralist :) Cred ca nu m-am exprimat eu coerent. Pentru mine plictiseala este un sentiment si, ca orice sentiment, este binevenit. Imi place sa experimentez tot felul de sentimente si, in felul asta, sa ma inteleg mai bine. Iar plictiseala este o trambulina care ma face sa ma bucur de cat mai multe aspecte ale vietii. De exemplu, atunci cand zabovesc prea mult in trecut desi stiu ca este un timp pe care nu il mai pot modifica, incep sa ma plictisesc si asa ajung inapoi in prezent. Iar in prezent reusesc sa ma bucur de viata care se desfasoara in interiorul si in exteriorul meu, asa cum este ea acum :)

Cristian, metafora ta este minunata! Mi-a placut tare mult imaginea de stergere de praf a trecutului pentru a vedea ce am gresit...

Kami said...

Si mie mi-a ramas in minte imaginea creata de ajnanina cu un picior in trecut si unul in prezent. Si de multe ori chiar ma trezesc "spanzurata" in aceasta pozitie gandindu-ma la ce a fost si la ce ar putea sau nu ar putea fi. Cred ca in aceasta pozitie am facut cele mai mari greseli, iar cele mai bune le-am luat traind momentul in care eram.

Frumoasa metafora ta cu agenda si foile arse si cred ca o voi adopta si eu in universul meu interior pentru a imi reaminti ca "life is now" si sa “Stop acting as if life is a rehearsal. Live this day as if it were your last. The past is over and gone. The future is not guaranteed.”

E timpul sa imi amintesc ceva ce toti stiam la un moment dat, sa fim asemenea unui copil pentru ca:
“Children have neither a past nor a future. Thus they enjoy the present, which seldom happens to us.”

*imgratisari Mugur* citind blogul tau intodeauna imi recapat o bucatica ratacita a sufletului, iar experienta mi se unifica din ce in ce mai mult.

Thank you for being a messenger of light! ^-^

Mugur said...

Kami, mi-a placut tare mult ideea ta de a redevni copii. Copiii traiesc clipa si se bucura de tot ceea ce le ofera prezentul.

Multumesc mult pentru cuvintele minunate! Interactionand, ideile dau nastere la alte idei si sentimentele se amplifica.

Thank you for being my piece of Heaven!

fabw said...

Tot ce avem este clipa de ACUM. Nu mai tarziu, nu maine, nu alta data.

ACUM!

Iar viitorul nostru poate fi in mare parte prevazut prin prisma actiunilor noastre anterioare, conform carora se va modela un rezultat de viitor.

Pacat ca multi oameni traiesc inca in trecut iar altii se imbolnavesc de grija viitorului si uita sa traiasca acum...

Mugur said...

Cristi, intr-adevar ACUM este singurul moment in care putem face ceva.

Traind in trecut sau in viitor, traim de fapt intr-un vis...