Wednesday, 13 May 2009

Tablou sau fotografie?

Am inteles care este motivul pentru care imi plac tablourile mai mult decat fotografiile. Ieri am fost intr-o vizita iar casa respectiva era plina de tablouri. Si nu orice fel de tablouri. Erau numai portrete statice sau in miscare, care impanzeau intreaga casa precum un arbore genealogic gigant.

Barbati, femei si copii din diverse secole, in tinute majestuoase desi unele usor ridicole pentru standardele modei de astazi, ma priveau de peste tot. Unii imi zambeau, altii aveau o melancolie jucausa iar altii se uitam la mine incruntati.

Am vrut sa-i fotografiez pe toti si m-am oprit. Am inteles ca fotografia nu va avea cum sa le redea starea asa cum au facut-o pictorii care i-au zugravit...


Si m-am uitat iar peste pozele facute in diverse muzee si nu am reusit sa am trairea pe care am avut-o atunci cand am vazut tablourile respective. Si am inteles ca un tablou surprinde nu doar imaginea de moment, asa cum o face o poza, cu zambetul sau tristetea efemere si conjuncturale. Un tablou reda cu o fidelitate milimetrica caracterul omului portretizat, vocea, miscarile si trairile cele mai intense si persistente.

17 comments:

Mikka said...

Frumoasa intrare in misterul pastrarii pe panza a unei picaturi din viata cuiva.
"...un tablou surprinde nu doar imaginea de moment, asa cum o face o poza, cu zambetul sau tristetea efemere si conjuncturale. Un tablou reda cu o fidelitate milimetrica caracterul omului portretizat, vocea, miscarile si trairile cele mai intense si persistente."
Asa e si, in plus, portretul e o lucrare in doi. Pictorul e cel care prinde, cu simtirea lui, luminile si umbrele celui din portret. Lumini si umbre din trup si din suflet. In ochii unui chip pictat, in zambet, in nemiscarea de acolo - uneori crampei dintr-o miscare -, e o lume pe care pictorul o prinde doar culegand-o cu sufletul sau. Ore in sir, zi de zi, culegand picatura cu picatura, dezvaluind misterul in alchimia culorilor alese de el si asezate cu drag pe panza. In doi se face lucrarea asta, prin care si cel ce este infatisat si pictorul raman in lume, pentru cei ce vin, desi in trup ei poate au disparut de mult in firele nisipurilor...

Mugur said...

Mikka draga, acum imi dau seama. Alchimia este data de pictor care, picatura cu picatura, culoare cu culoare si sentiment cu sentiment, da nastere portretului, reusind sa-l surprinda pe panza omul asa cum este el, intreg, rotund sau patrat. Iar ceea ce vedem este chiar sufletul omului si nu reflexia lui de moment...

Cristian Lisandru said...

"Un tablou reda cu o fidelitate milimetrica caracterul omului portretizat, vocea, miscarile si trairile cele mai intense si persistente" - extrem de concret şi extrem de frumos. Pictorul, aşezat în faţa celui/celei pictate, reuşeşte de foarte multe ori să surprindă ceea ce nu reuşeşte aparatul de fotografiat. Plutarh spunea că pictura este poezie tăcută (superb, zic eu!), Polock era de părere că pictura este starea de a fi, iar John Olsen o definea ca fiind chiar un mijloc de auto-iluminare. Aici mi-aş permite să îl completez - ha, ha! - spunând că este vorba şi de iluminarea (artistică, of course) a celui care priveşte respectivul tablou. Toate cele bune, Mugur, că ai o zi cu soare în suflet...

Mugur said...

Cristian, mi-au placut tare mult comentariile tale! Aduc o lumina si mai placuta tablourilor. Iar iluminarea artistica a celui care priveste tabloul este esentiala pentru ca fiecare dintre noi poate descoperi nuante intr-un mod atat de personal. Numai bine, Cristian!

gabi said...

Da Mugur,
si eu simt la fel fiindca tabloul e creatie, e arta, e sublimare sufleteasca si atunci este firesc sa-ti comunice o multitudine de sentimente. Si sigur ca depinde de fiecare privitor frumusetea sau grandoarea tabloului(asa cum depinde si de fiecare cititor in cazul operelor scrise).
Frumoase si placute senzatii traiesti in fata artei. Asta pentru ca de cele mai multe ori cred ca esti in armonie ca tine insati :)

Mugur said...

Gabi, da, un tablou este o creatie in care sufletul capata forme si contururi, culori si sunete. Mi-a lacut mult ideea de armonie cu noi insine care da nastere la o armonie a artei exprimata prin culori sau prin cuvinte. :)

Adrian said...

tabloul este o "poza" suprema, imi plac foarte mult tablourile,acolo se regaseste sufletul artistului...

Mugur said...

Adrian, imi place tare mult metafora ta: "tabloul este o "poza" suprema, (...),acolo se regaseste sufletul artistului..."

Jacktels Kochbuch said...

Hallo,

nu stiu dacä ati observat , dar cind noi ( si sint asa de neobräzat si cred cä si eu aparzin )Oamenii care se bucurä de Artä , intro Galerie inträm se intimplä cu noi un fel de Metamorphoze. Sintem mult mai receptiv pentru Imagini , Culori , Motive, etc.
Am fost in citeva Galerie de Artä abstractä, si chiar dacä este greu sä trduci Symbolic de la Tablouri esti foarte concentrat si incerci sä iei cit mai multe Impresii acasä. Dacä vezi Tablouri excelent pictate te pätrunde un Efect de Cäludrä sufleteascä si ai impresia cä te pätrund Mirosurile din Tablou/ Peisaj.Cind am väzut acum 17 Ani Balta cu Trandafir de Apä a lui Monet , chiar dacä acolo au fost Milioane de Lucräri altele, m-a vräjit. Si tu ai dreptate Mugur , cindva mi-am cumpärat o Copie de la Tablou , da am aruncat-o pentru cä astäzi incä am in fata Ochilor originalu. Nu se comparä.

Salutäri Jacob

ombun said...

Cred ca la intrebarea tablou sau fotografie? as raspunde simplu: culoare ; alb si negru comprise.

fiecare are farmecul ei! la fel cum nu poti compara muzica clasia cu doina desi amandoua te impresioneaza in egala masura (par exemple)tot astfel nu pot compara tabloul cu fotografia . De fiecare data capacitatea noastra de a gusta frumosul se modeleaza asemeni unui aluat proaspat lasat din framantat. bucurati-va!

Mugur said...

Hallo Jacob,

Asa este, avem un mod anume in care rezonam cu arta iar metamorfozele pe care le experimentam in fata unui tablou sunt nebanuite.
Si mie imi place arta abstracta. De fiecare data, fac apel la imaginatie si incerc a descifrez simbolistica. Parca as dezlega cuvinte incrucisate :)

O zi minunata, Mugur

Mugur said...

OmBun, asa este, si tablourile si fotografiile au farmecul lor. Si, totusi, mi-ar placea sa am o casa plina de tablouri :)
Salutari din Bucuresti!

ajnanina said...

daca te fotografiez, in fotografie esti doar tu.
daca iti pictez portretul, in tablou esti tu, asa cum te vad eu.

si o fotografie trezeste emotii, in masura in care evoca intregul context al clipei, clipa impreuna cu timpul dinaintea ei, cu ideea sau emotia care te-a facut sa pui mana pe aparatul de fotografiat.

un tablou are in plus fata de fotografie relatia dintre pictor si ceea ce a pictat. si concentrarea emotionala a intervalului de timp in care a fost pictat... s ienergia privirilor care, in timp, au cautat sa-i ghiceasca misterul.
asa ca, in timp, un tablou poate deveni viu :)

ajnanina said...

mie o casa cu tablouri mi s-ar parea apasatoare... mai ales daca sunt portrete... le-as simti privirile in ceafa :)))
hai, cu peisajele m-as mai intelege :)

Kami said...

"Alchimia este data de pictor care, picatura cu picatura, culoare cu culoare si sentiment cu sentiment, da nastere portretului, reusind sa-l surprinda pe panza omul asa cum este el, intreg, rotund sau patrat. Iar ceea ce vedem este chiar sufletul omului si nu reflexia lui de moment..."

Superb! Intodeauna am crezut ca artistul este un vrajitor care surprinde mai mult decat ceea ce vede ochiul. Ochii lui sunt un scanner pentru profunzimile sufletului, iar mainile sale sunt un filtru pentru ceea ce alege sa redea din frumusetea sau chiar uratenia persoanei/lucrului pe care alege sa il imortalizeze.

Si astfel panza prinde viata...

Mugur said...

Ajnanina, habar nu am pentru ca nu am pictat niciodata portrete.

Da, cumva tabloul este mai "viu" decat o fotografie. Nu am nicio explicatie de ce este asa. Poate ca din cauza energiilor :)

Mie personal nu mi-ar placea peisajele in casa :)

Mugur said...

Kami, si eu cred ca pictorul este un vrajitor care vede dincolo de obisnuit si, de aceea, panza prinde viata.

Apropo de frumusetea sau uratenie persoanei sau obiectului imortalizat de artist, totul este atat de relativ... Imi aduc aminte de o discutie avuta la postarea Evolutia prin arta in care cineva ma trimitea la oftalmolog pentru ca vedeam frumusete acolo unde omul vedea uratenie :)))