Thursday, 1 October 2009

Emotiile noastre sau ale celorlalti? / Our emotions or others'?

Aseara am revazut The Air I Breathe iar citatul cu care incepe filmul m-a pus putin pe ganduri:
"Nicio emotie, intocmai precum un val, nu isi poate pastra pentru mult timp forma sa individuala." - Henry Ward Beecher

Filmul este de fapt o drama care pleaca de la proverbul chinezesc care spune ca, in viata, exista, patru emotii principale: fericirea, placerea, regretul si iubirea.

Mi-a venit in minte cat suntem de gregari ca fiinte si cum avem nevoie de ceilalti pentru a ne valida propriile experiente si emotii sau chiar avem nevoie ca ei sa ni le procure. Si cum, un cuvant sau o privire ne pot schimba starea instantaneu, in mai bine sau in mai rau.

O prietena imi spunea ca ideea de criza economica in Romania nu a marcat-o in niciun fel o perioada destul de lunga. Afacerea ei continua sa functioneze la aceeasi parametri pana in momentul in care, coplesita de ceea ce vedea la TV si auzea la radio si in jurul ei, i-a intrat in cap ca trecem printr-o perioada de criza. Si, atunci, si-a dovedit cu varf si indesat ca e criza iar afacerea a inceput sa mearga in jos... Fiind totusi o persoana evoluata si-a dat seama ca isi crea viitorul in functie de ceea ce ii dadeau ceilalti voie sa creada ca e posibil pentru ea. Si si-a spus "STOP" si a reinceput sa creada ca afacerea ei va redeveni infloritoare si schimbarea s-a produs. A reinceput sa faca tot posibilul ca afacerea sa functioneze.

Un client imi spunea recent, intr-una din sesiunile de coaching, ca a facut tot ceea ce social e acceptat ca fiind drumul catre succes. Are o familie frumoasa, are bani si o cariera de succes si, totusi, ii lipseste ceva ce nu apare in vreun manual al succesului. La finalul sesiunii mi-a spus ca stie cu ce vrea sa continuam la urmatoarele sesiuni: "Vreau sa-mi gasesc drumul meu in viata. Vreau sa descopar ce ma implineste pe mine si sa fac."

"L-am gasit pe Fat Frumos! E destept, frumos, are succes, e tot ceea ce isi poate dori o femeie de la un barbat!" imi spunea saptamana trecuta o clienta la coaching. "Si nu stiu cum sa-l fac sa-mi spuna ca ma iubeste. Vreau sa-mi spuna si mie cineva ca ma iubeste, ca sunt frumoasa, ca sunt desteapta...". Instinctiv am intrebat-o "Si TU ce iti spui tie insati?" Mi-a raspuns usor derutata: "Eu nu cred ca ma iubesc... Si nu stiu daca sunt frumoasa si desteapta... Intotdeauna astept ca ceilalti sa-mi spuna." Oare cum de vrem ca altii sa faca si sa spuna ceea ce noi nu avem curajul sa facem si sa ne spunem?

Oare vrem intr-adevar ca ceilalti sa ne furnizeze emotii de care noi insine nu suntem capabili? Ma intreb daca pe termen lung aceasta strategie e sustenabila? Oare cat timp ne putem hrani din emotiile altora sperand ca, la un moment dat, sa se produca o scanteie in noi insine care sa ne scoata la iveala propriile emotii? Si ce facem atunci cand persoanele care ne 'oferea' fericire, placere sau iubire 'pleaca' din viata noastra? Cautam repede pe altcineva care sa le ia locul? Da, poate ca e mai usor ca altii sa ne prinda pestii si noi sa nu invatam vreodata sa pescuim :)

Iar ca sa spulber orice urma de indoiala, nu spun ca suntem autosuficienti emotional. Avem nevoie de oamenii din jurul nostru, totul este sa fim constienti de influenta pe care o au ei asupra noastra, buna sau rea, si sa fim stabili din punct de vedere emotional.



Image credits: Toxel.com


Last night I watched again The Air I Breathe and the quote which opens the film made me think:


"No emotion, any more than a wave, can long retain its own individual form." - Henry Ward Beecher


The film is actually a drama underlining the Chinese proverb which says that there are four main emotions in life: happiness, pleasure, sorrow and love.

I was struck by the fact that we are extremely gregarious beings and we need others to validate our own experiences and emotions and even to procure them for us. A word or a look can change our internal state instantaneously, for better or for worst.

A friend was telling me at some point that the idea of economic crisis in Romania had no effect whatsoever on her for a long period of time. Her business was still functioning at the same parameters until the moment when, overwhelmed by what she was seeing on TV and hearing on the radio and around her, the idea of crises glued to her mind. And, then, she started to prove herself that there is a crisis and her business started to go down... Because she is an evolved person, she realised she was creating her future based on what others were allowing her to perceive as possible for her. She said "STOP" to herself and started again to believe that her business would flourish again and the change came. She started again to do everything possible so that her business functions properly.

A client was telling during one of our recent coaching sessions that he had done everything for being on the road, from the societal perspective. He has a beautiful family, money and a successful career, and, still, there is something missing, something which is not published in any book for success. At the end of the session, he said he knew what he wanted to work on during the next sessions: "I want to find my own path in life. I want to discover things that fulfill me and start doing them."

"I found Prince Charming! He is smart, handsome, successful, and he has everything a woman would want from a man!" was telling me another client. "And I don't know how to make him tell me he loves me. I ant someone to tell me he loves me, to tell me that I am beautiful and smart..." Instinctively I asked her: "What do YOU tell yourself?". She answered rather confused: "I don't think I love myself... And I don't know whether I am beautiful and clever... I always wait for the others to tell me." So, how can we expect others to do and say what we don't have the courage to do or say to ourselves?

Do we really want others to supply us with emotions which we are not capable of experiencing ourselves? Is this strategy sustainable on long term? I wonder how long we can feed on the emotions of others hoping that, at some point, a spark will light up our own emotions? And what do we do when the people 'supplying' us with happiness, pleasure or love, leave us? Do we search quickly for someone else to take their place? Yes, maybe it is easier others to catch the fish for us instead of just learning how to fish :)

And to cast away any shadow of a doubt, I am not saying we are emotionally self-sufficient. We need the people around us and we need to be aware of their influence on us, either good or bad, and to be emotionally stable.

11 comments:

pheideas said...

Si cu criza e la fel. A indus in mentalul colectiv senzatia de nesiguranta. E o manipulare tipic securista (nepeiorativ). Efect ? Au scazut vanzarile. Oamenii nu mai cheltuie. E si bine, pentru ca avem o datorie de 80 mlrd., iar economia e pe butuci.
Presimt ca dupa decembrie, oamenii de afceri vor prelua puterea. Pana acum au fost spagarii. :)

Kami said...

Superba postare! Atinge foarte multe aspecte "sensibile" din viata noastra... incepand cu criza care a nascut deja o paranoia generala... cel putin pentru unii... Eu vad partea buna... mi-am cumparat un super computer la cel putin jumatate din pretul pe care il avea inainte de a incepe criza :D
Si cat de multa dereptate ai cand vorbesti de emotii... de multe ori cautam cu disperare in afara noastra ceea ce noi nu ne permitem sa simtim din interior. Maestrii spuneau "vei primi cand vei fi pregatit" si exact asa se intampla...
Oamenii spun cand cineva pleaca din viata lor "O parte din mine a murit cand X a plecat". Dar oare nu noi suntem cei care ne sinucidem, nepermitand acelei parti din noi care a fost adusa la lumina de catre X sa isi continue existenta?...

ajnanina said...

uau! ce emotie placuta!
bucurie, bucurie, bine ai revenit!

acu sa citesc mai bine ce-ai zis :)

pai da, sigur ca vrem emotii din afara... ca de-aia ne uitam si la filme si citim povesti, si tragem cu ochiul la vecini, si barfim :)))
da numa de-alea tari!
de calitatea I !

si ne abonam la ele, ca devenim dependenti... :)))

nu. emotiile de import pot sa fie cireasa de pe tort, dar nu painea zilnica. sunt ca dulciurile pline de E-uri, satisfac temporar placeri, fara a fi hranitoare...
dar alimentatia sanatoasa nu e simpla ...

Adrian said...

Bine ai revenit!
Emotiile, ceea ce ne da sufletului speranta, clipa intensa de fericire, al noualea cer, extaz, adrenalina, ura, dezgust, plans, ras....
Trebuie si avem nevoie de emotii, suntem oameni si asta ne deosebim de obiecte.

impartialul said...

nu pot sa cred. mai traiesti?

Cristian Lisandru said...

Mugur, BINE AI REVENIT! Asta este surpriza zilei, la nivelul blogosferei!

Rontziki said...

Pentru a ne putea hrani constructiv din emotiile celorlalti, e nevoie intai sa ne cunostem si sa ne apreciem noi, sa ne oferim emotii si macar parte din certitudinile de care avem nevoie, raportat la propria persoana.
Nu putem evita influentarea starilor si a emotiilor noastre de catre ceilalti, mai ales de catre cei apropiati, la care tinem, dar exista niste limite firesti :)
Cand ai timp si chef, iti recomand sa citesti ceva ce am scris pe tema asta: http://rontziki.blogspot.com/2009/09/sa-fim-noi-insineo-provocare.html

Nu am vazut filmul de la care ai pornit :) Multam de recomandare! :)

mihaella said...

oooo,lume noua intr-o lume veche.cum e prin viitor?

Amiraelus said...

Cata imprecizie. Aceeasi imprecizie si confuzie dublata de iluzia capacitatii de a alege, care face sa curga rauri de cerneala si trancaneala inutila.
Este o diferenta intre emotii si sentimente. Si ce e cel mai important, e o diferenta intre iubire si toate celelalte.

C-ta said...

Mare dreptate ,ceea ce am experimentat eu este ca mi-am dezvoltat o boala urata.Dupa ce am constientizat ce a facut gandul din mine am inceput a ma documenta si aface singura psihologia saracului prin credinta .Ma bucur ca sunteti luminati!

Mugur said...

C-ta, am citit in urma cu ceva timp un studiu care arata ca in proportie de 90% bolile noastre fizice sunt cauzate de probleme emotionale. Iar daca lucram asupra efectelor fizice ale bolii, dar tratand si partea emotionala, insanatosirea este garantata.