Monday, 27 June 2011

TMA - Festivalul de Spiritualitate, Medicina Alternativa si Terapii Complementare

Asa cum va spuneam in postarea precedenta, timp de patru zile (23-26 iunie 2011) m-am aflat la TMA - Festival de Spiritualitate, Medicina Alternativa si Terapii Complementare, editia 1, la standul Noble Manhattan Coaching U.K. & International, pentru a oferi sesiuni de coaching gratuite, impreuna cu alti colegi.

A fost o experienta interesanta. Coaching-ul este inca un domeniu nou si nu doar in Romania. Asa ca mai apareau vizitatori la stand care ne intrebau ce fel de masaj oferim sau cu ce fel de energii vindecatoare lucram :) Tinand cont ca ne aflam la un Festival de Spiritualitate, Medicina Alternativa si Terapii Complementare, intrebarile nu erau deloc deplasate :) Dupa ce le explicam oamenilor ca, foarte pe scurt, coaching-ul este o abordare sistemica care faciliteaza si instaleaza schimbarea dorita (sau, si mai simplu, este un demers prin care clientul, cu ajutorul coach-ului, constientizeaza situatia actuala, descopera care este situatia dorita si ce fel de resurse si solutii are pentru a ajunge la aceasta), foarte multi dintre vizitatori cereau o sesiune demonstrativa de coaching.

M-a uimit totusi numarul redus de participanti. Am auzit pe cineva spunand ca intr-una din zilele bune au fost prezenti aproximativ 400 de vizitatori. Raportat la populatia Bucurestiului si la nevoia de vindecare emotionala si fizica a oamenilor, cifra celor care au ajuns la Festival este extrem de mica. Exista probabil diverse explicatii iar doua dintre ele ar fi ca Festivalul se afla la prima editie si oamenii de-abia incep sa se obisnuiasca cu asa ceva sau ca mediatizarea a fost aproape inexistenta.

Bineinteles ca, pe langa sesiunile de coaching pe care le-am oferit, am fost si eu, la randul meu consumator de evenimente si servicii in timpul celor patru zile. Impreuna cu una dintre colege am purtat timp de cateva ore o bratara cu magneti si alte materiale naturale, oferite cu amabilitate spre testare de catre o doamna de la unul din standuri. Din pacate, nici la mine si nici la colega mea bratara nu a avut vreun efect de energizare asa ca nu am cumparat-o. Am beneficiat de cateva sesiuni demonstrative de masaj, am baut apa ionizata si apa vie, am baut un suc obtinut din fructe printr-o metoda care nu distruge nutrientii, mi-am cumparat un cristal de ametist incrustat cu alte 7 mici cristale benefice pentru fiecare chakra, mi-am cumparat si cateva carti, m-am intalnit mai mult sau mai putin intamplator cu o gramada de prieteni minunati si am mai aflat cate ceva despre diverse metode si tehnici de vindecare.

Am participat si la cateva workshop-uri si, in afara de doua dintre ele, nu pot spune ca am aflat ceva nou fata de ceea ce stiam deja. Mi-a placut workshop-ul dnei Mihaela Gugu legat de "Terapia CranioSacrala - metoda Upledger" (o terapie blanda care are ca scop intensificarea activitatii sistemului cranio-sacral, adica zona in care functioneaza creierul si maduva spinarii). Am beneficiat si de o sesiune terapeutica demonstrativa si starea de bine, fizica si emotionala, a tinut intreaga zi. Mi-a mai placut si workshop-ul doamnei Andra Ivanov despre "Reconectare si Vindecare Reconectiva" (vindecare cu ajutorul energiei universale transmisa prin frecvente speciale). Am vazut doua demonstratii si ambele persoane pareau ca se simt mai bine.

Am avut parte si de un incident super neplacut care mi-a adus aminte de ce nu oamenii se feresc de sistemele MLM (multi-level marketing). La unul din standuri am fost incoltit la propriu de catre 3 persoane care au incercat sa ma convinga cat de minunate sunt produsele lor naturale de ingrijire a corpului si cat de bun este sistemul lor MLM. Nu o sa va spun cum se numeste firma, dar poate ca stiti despre cine este vorba tinand cont ca asa-zisele lor produse naturale sunt pline de parabeni si o gramada de alte substante toxice pentru corp. Dupa o discutie in care cele 3 persoane au incercat sa ma convinga ca, de fapt, parabenii sunt buni!!!, m-am smuls din mijlocul lor si le-am spus ca simt nevoia de aer si ca vreau sa plec. Unul dintre ei a incercat sa vina dupa mine, dar am reusit sa scap :)

Una peste alta, mi-a placut prima editie a TMA - Festivalul de Spiritualitate, Medicina Alternativa si Terapii Complementare si sper sa existe si o a doua editie anul urmator. Daca sunteti curiosi sa vedeti mai multe imagini de la Festival, le gasiti pe pagina de Dezvoltare Personala.


2 comments:

Traian said...

Ma bucura faptul ca exista un astfel de Festival. Numarul mic al oamenilor cred ca trebuie raportat la numarul inca mic al celor care inteleg acest "nou" mod de a gandi, de a exista. Dintre acestia, cativa au venit.
Cat despre nevoia oamenilor de a se vindeca emotional, cred ca balanta, in continuare, este inclinata in favoarea celor care inca mai cred ca pot rezolva cu pumnul si dintii strinsi situatia globala. Usurel, cu optimism, suntem pe drumul cel bun!
Ma bucur ca ai participat la eveniment!
Multumesc pentru relatari. O zi faina! Traian

Mugur said...

Traian, multumesc frumos pentru gandurile bune!
Desi numarul celor care inteleg este inca mic, cred ca este in continua crestere. Din fericire, tot mai multi oameni simt sau o relaxare profunda sau o tensiune inexplicabila pentru ca se accelereaza nivelul de vibratie personal, odata cu cel al Terrei. Si, asa cum spui si tu, suntem pe drumul cel bun!
Numai bine si sper sa ne revedem in curand!