Monday, 11 July 2011

O gustare cu Dumnezeu

A fost odata un baietel care isi dorea foarte mult sa il intalneasca pe Dumnezeu iar intr-o buna zi copilul porni in cautarea Lui. Stia foarte bine ca nu o sa fie o simpla plimbare asa ca, inainte de a pleca de acasa, si-a umplut bine de tot ghiozdanul cu dulciuri si cu cateva sticlute cu apa.

Cand a fost la cateva blocuri departare de casa lui, a zarit un parc mare si s-a gandit sa-si traga putin sufletul inainte de a porni iar la drum. S-a asezat pe o banca langa un batran care se uita plictisit la porumbeii ce scormoneau prin pamant.

Baietelul a scos din rucsac o sticluta de apa si, cand sa bea, a fost intrerupt de privirea batranului. Copilul i-a oferit acestuia cateva dulciuri iar drept rasplata batranul i-a oferit un zambet. Atat de incredibil si de radiant a fost zambetul batranului, incat baietelul i-a oferit si o sticluta cu apa doar, doar va mai primi inca un zambet atat de frumos. Fara nici o ezitare, batranul i-a mai zambit inca o data.

Toata dupa-amiaza au stat acolo, pe banca, mancand si band, fara sa isi spuna vreun cuvant unul celuilalt. Pe cand se intuneca, baiatul resimtind oboselea, se hotari sa se intoarca acasa. Nici nu apuca bine sa faca cativa pasi ca dadu fuguta inapoi sa-l imbratiseze pe colegul sau de banca. Batranul, surprins de gestul copilului, ii zambi din nou.

Ajuns acasa, mama il intreba: “Ce ai facut tu azi de esti asa de fericit?”
Copilul ii raspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Si, inainte ca mama lui sa apuce sa ii raspunda, a mai adaugat: “Stii ceva? Are cel mai frumos zambet pe care l-am vazut vreodata!”

Intre timp, batranul a ajuns si el acasa si fiul sau, observand privirea fericita a tatalui, il intreba: “Tata, ce ai facut azi de esti asa fericit?”
Iar batranul ii raspunse: “Am mancat in parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Si, inainte ca fiul sau sa apuce sa ii raspunda, adauga:” Stii ceva? Este mult mai tanar decat am crezut!”


Poate ca de multe ori subapreciem puterea unei imbratisari, a unui zambet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultatoare, a unui compliment sincer sau a unui ajutor neconditionat. Toate acestea au potentialul de a face dintr-o zi obisnuita o zi speciala. Si toate acestea sunt printre cele mai obisnuite cai prin care actioneaza ajutorul divin.

No comments: