Love and hate

Image credits: Toxel.com

Zilele acestea am citit o multime de postari minunate si comentarii diverse despre iubire pe blogurile prietenilor si, ca un facut, in timp ce ma gandeam ca mi-ar placea sa scriu si eu, din nou, despre iubire, la radio canta melodia celebra a celor de la Erasure "I love to hate you". Si, brusc, mi-a venit muza inspiratiei, s-a asezat pe scaunul de langa mine si a inceput sa-mi sopteasca la ureche tot felul de intrebari.

Intrebarea cea mai persistenta in noianul de ganduri din mintea mea este "Ce inseamna dragostea adevarata?". Nu am reusit sa gasesc un raspuns care sa ma multumeasca pe deplin insa va ofer cu drag ceea ce am gasit. Pentru mine, iubirea adevarata este acea iubire dezgolita de orice umbra de nevoie. Unii dintre noi au nevoie de frumos in viata lor, altii cauta inteligenta, stabilitatea, siguranta, protectia, bucuria, zambetul sau orice alt sentiment minunat si inaltator. Iar unii le cauta pe toate. Si, fiindca nu cauta si in interior, incearca sa le gaseasca in exterior, la altii. Si atunci apare satisfacerea unor nevoi care este confundata cu iubirea. "Sa ma iubeasca! Asta imi doresc!".

Iar daca 'obiectul' dorintei-nevoie confundata cu iubirea nu se manifesta in directia dorita, poate aparea ura. "O/il urasc pentru ceea ce imi face" care se traduce, mai simplu, prin "O/il urasc pentru ca nu imi satisface nevoia mea de iubire...".

Oare cum ar fi daca iubirea ar fi in noi si nu am mai cauta-o atat de mult in exterior, la altcineva? Oare cum ar fi daca inima noastra plina de iubire ar oferi-o dezinteresat, ca pe o portocala zemoasa si minunata (Kami, scuze pentru plagiat, dar nu ma pot abtine :) Poate ca atunci nu am mai astepta sa primim portocale si sa le indesam cu aviditate in gura, intregi, nemestecate... Poate ca atunci iubirea nu ar mai fi pentru noi o lupta asa cum spunea maestrul Paler, citat de Gabi, ci ar fi un dans al daruirii dezinteresate in care nu exista invinsi si invingatori. Si poate ca nu am mai cugeta, asa cum zice si Ajnanina, ca "emotiile sunt din ce in ce mai rare si avem nevoie de ele pentru a supravietui... la un anumit nivel." pentru ca emotiile noastre ar zburda libere, fara sa fie ingradite de intrebarea repetitiva "Oare ma iubeste?".

Si, bineinteles, poate aparea si intrebarea "Oare iubirea mea mai are sens daca nu ma iubeste?". Nu stiu. Sensul il da fiecare dintre noi, intr-un mod propriu si personal. Iar intr-o lume ideala iubirea oferita unei persoane se intoarce oglindita de aceeasi persoana. In lumea reala, se poate intampla sau nu... Si se mai poate intampla chiar sa ni se trimita iubire si noi sa nu o oglindim pentru ca suntem prea ocupati sa trimitem iubirea noastra altcuiva si sa asteptam sa ne fie oglindita de acolo...

Si oare ce-i de facut ca sa nu ajungem sa spunem "Iubesc sa te urasc"? atunci cand oglinda nu este la persoana dorita...?

Erasure "I love to hate you"

I'm crazy flowing over with ideas

A thousand ways to woo a lover so sincere

Love and hate what a beautiful combination

Sending shivers up and down my spine

For every Casanova that appears

My sense of hesitation disappears

Love and hate what a beautiful combination

Sending shivers up and down my spine

And the lovers that you sent for me

Didn't come with any satisfaction guarantee

So I return them to the sender

And the note attached will read

How I love to hate you

I love to hate you

I love to hate you

I love to hate you

Oh you really still expect me to believe

Every single letter I receive

Sorry you what a shameful situation

Sending shivers up and down my spine

Oh I like to read of murder mystery

I like to know the killer isn't me

Love and hate what a beautiful combination

Sending shivers make me quiver

Feel it sliver up and down my spine

Personaj si/sau scriitor

Image credits: Toxel.com

Ieri am participat la workshop-ul Ajnaninei despre cum sa scriem povesti unde m-am intalnit cu prieteni mai vechi: Gabi si George Vescan ('tatal' Hipnomasajului) si mai noi: Mikka, am primit din intelepciunea povestitoarei Ajnanina, am primit si un diamant cenusiu-albastrui (pe bune!), tot de la ea, si am plecat si cu cateva intrebari pe care simt nevoia sa le impartasesc cu voi.

Povestind despre cum putem sa scriem povesti, Ajnanina m-a indemnat cu delicate sa-mi deschid sertarul cu intrebari. Si l-am deschis si au iesit de acolo cateva intrebari, zburand libere.

Eu ce sunt? Sunt un personaj in propria poveste sau sunt chiar personajul principal? Sunt si scriitorul propriei mele povesti sau ma las purtat de condeiul de scriitor al altora? Sunt cumva doar scriitor? Pe drumul povestii mele am cu mine aliatii care sa ma ajute sa trec peste probele de initiere? Imi accesez oare resursele interne pentru ca aceasta calatorie sa fie cea pe care mi-o doresc?

Va ofer cu drag si voua aceste intrebari si mi-ar placea sa aflu raspunsurile voastre. Iar daca va vin in minte si alte intrebari, haideti sa ni le impartasim. Cu siguranta ne ajuta in calatoria propriei povesti.

Iar daca va regasiti sau ati dori sa va regasiti in mesajul Ajnaninei: "SCRIE CE VREI PE FRUNTEA TA - asta, indiferent daca pana acum ai crezut sau nu ca 'ce ti-e scris in frunte ti-e pus'. Suntem in acelasi timp scriitorii, actorii, regizorii, personajele principale in propriile povesti. Noi conducem actiunea. Impreuna, vom scrie despre asta…", va invit si eu, cu drag, in acest week-end (4-5 aprilie), la Cursul de Scriere Creativa - Cum sa scrii o poveste si ce sa faci cu ea.

Fa-ti timp

Fa-ti timp sa muncesti - Aceasta este pretul succesului.

Fa-ti timp sa gandesti - Acesta este sursa puterii.

Fa-ti timp sa te joci - Acesta este secretul tineretii vesnice.

Fa-ti timp sa citesti - Acesta este fantana intelepciunii.

Fa-ti timp pentru prietenie - Aceasta este drumul fericirii.

Fa-ti timp sa visezi - Acesta este trambulina ta catre stele.

Fa-ti timp sa iubesti si sa fii iubit - Aceasta este privilegiul zeilor.

Fa-ti timp sa privesti in jurul tau - E prea scurta ziua ca sa fii egoist.

Fa-ti timp sa razi - Acesta este muzica sufletului.

Image credits: Toxel.com

Cand m-am trezit in aceasta dimineata, am inceput sa ma gandesc ce vreau sa fac astazi si mi-am spus ca nu imi ajunge ziua. Mi-am dorit sa pot trage de timp, sa-l fac atat de elastic incat sa pot cuprinde in el tot ceea ce mi-as dori sa experimentez astazi :) Si, gandindu-ma ca nu imi ajunge timpul, am deschis totusi e-mail-ul unde ma astepta cuminte un mesaj. L-am citit si am avut o revelatie. Si am simtit nevoia sa impartasesc cu voi indemnul "Fa-ti timp". Nu stiu cine este autorul acestor ganduri, dar stiu ca pe mine m-au ajutat sa-mi clarific ceea ce vreau sa fac astazi. Si acum stiu pentru ce vreau sa-mi fac timp :)

Care este scopul educatiei? / What is the aim of education?

Image credits: Toxel.com

"The aim of education should be to teach the child to think, not what to think." - Indira Gandhi

"Scopul educatiei ar trebui sa fie acela de a-l invata pe copil sa gandeasca, nu ce sa gandeasca." - Indira Gandhi

Aseara ma gandeam la profii mei din facultate care imi spuneam ca rolul lor este acela de a ne oferi informatia si de a ne invata cum sa o cautam, responsibilitatea noastra, ca studenti, fiind aceea de a decide ce sa facem cu ea. La inceput mi s-a parut oarecum ciudat pentru ca eram obisnuit cu metodologia din Romania, cu profesori pe care ii interesa sa le turui lectia, cu cat mai multe detalii din manual. M-am obisnuit destul de repede sa gandesc si eu, luand in consideratie ceea ce au spus si oameni care au studiat subiectul respectiv mult mai mult decat am facut-o eu.

Asa am invatat sa caut informatia, sa o sintetizez, sa o transform, sa-mi dau frau liber ideilor. Am invat ca pot sa zbor precum Batman si ca nu nevoie sa imi spuna cineva ca trebuie sa o iau la stanga sau la dreapta sau ca trebuie sa zbor intocmai precum zboara Batmanul de la care am invatat sa zbor :)

Si m-am mai gandit si la motivatia mea de a merge la cursuri, training-uri si seminarii si mi-am dat seama ca o fac pentru ca ma stimuleaza sa gandesc si sa obtin informatii facand practic ceva. Imi place sa si citesc, numai ca fiind mai comod, imi este mult mai usor sa obtin informatia interactionand la un curs cu trainerul si cu colegii. Apropo de motivatia participarii la diverse cursuri, am introdus o intrebare (apare in partea dreapta a ecranului, pe un fond gri) care sa ne ajute sa aflam cu totii ce ne motiveaza sa participam intr-un proces de invatare. Exista si optiunea unui raspuns deschis pentru aceea dintre noi care nu se regasesc in raspunsurile oferite :)

Mi-ar placea sa aflu care este experienta ta legata de invatare, cum inveti si ce te motiveaza sa inveti :)

Despre alegeri

Image credits: Toxel.com

Trei prieteni isi doreau sa urce pe un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care vroiau sa-l cunoasca. La un moment dat, au ajuns la o rascruce si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna sufletul.

Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede.

Al doilea a ales o cale nu era chiar atat de abrupta, dar care strabatea un canion ingust si accidentat, cu vanturi puternice.

Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.

Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani. Nerabdator s-a asezat sa-si astepte prietenii.

Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.

Dupa 7 luni sosi si cel de-l treilea, cu fata stralucind de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.

Ceilalti doi erau furiosi pentru ca drumul lor fusese greu si avusesera mult de asteptat, in timp ce drumul celui de-al treilea fusese o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care dintre ei trei a ales cel mai bine.

- "Ce ai invatat tu?" il intreba batranul pe primul.

- "Ca viata este grea si plina de pericole si greutati. Ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani. Ca, pentru fiecare pas inainte, trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar, am ales eu calea cea mai buna catre tine?"

- "Da!, ai ales bine."

- "Si tu, ce ai invatat?" il intreba inteleptul pe al doilea.

- "Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale. Ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc, dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar, am ales eu calea cea mai buna catre tine?"

- "Da!, ai ales bine."

- "Si tu, ce ai invatat?" il intreba pe al treilea.

- "Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am rabdare. Ca daca privesc cu intelegere, viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte. Asadar, am ales eu calea cea mai buna catre tine?"

- "Da!, ai ales bine."

Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE, iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.

Intalnirea cu Pupaciosii de azi, sambata

Inca nu imi vine sa cred ca am reusit sa ne intalnim! Sunt atat de bucuros ca m-am vazut cu o parte din Pupaciosi si in viata de zi cu zi! Si vreau sa va spun ca sunt la fel de minunati ca si in viata online!

Am imbratisat cate un copac in parcul Herastrau si am facut si un exercitiu legat de obiectivarea obiectivelor :) Si, bineinteles, ne-am imbratisat si intre noi! Si cum universul contribuie ori de cate ori ne dorim cu adevarat ceva, vremea a tinut cu noi, nu a plouat deloc desi a fost innorat. Iar la un moment dat, din cauza energiei grupului nu am mai simtit nici vantul care isi facea simtita prezenta la inceputul intalnirii. Si ca totul sa fie perfect, in parc am gasit si niste corturi mari instalate pentru vreun eveniment asa ca am avut si spatiu pentru exercitiul de grup. Si am petrecut si cateva ore intr-un restaurant din zona unde ne-am povestit ca si cum ne cunosteam de foarte multa vreme. Si, asa cum a sugerat Madalina, fiecare dintre noi a primit si o diploma de Pupacios semnata de Pupaciosii prezenti.

E o vibratie fantastica intr-un grup de oameni minunati care sunt calauziti de aceleasi energii si care si-au gasit timp sa se intalneasca, Madalina venind chiar de la Constanta!

Voi posta si cateva poze de la intalnire imediat ce le primesc de la Ajnanina :) Sper sa fie in seara asta pentru ca maine dimineata plec la un curs la munte si acolo nu voi avea semnal la mobil sau la modemul de Internet cateva zile bune.

Iar pentru Pupaciosi cu state vechi sau cei care doresc sa intre in club :), mai avem o ocazie de a ne intalni datorita Ajnaninei care sustine duminica, 29 martie, ora 17.00, la Body Mind Spirit Festival, sala 1, Workshop-ul de Scriere Creativa - Cum sa scrii o poveste si ce sa faci cu ea. Intrarea este gratuita. Si, cum sunt sigur ca va va placea acest workshop, sunt sigur ca ne vom intalni si la Cursul de Scriere Creativa - Cum sa scrii o poveste si ce sa faci cu ea, tinut tot de maestra povestilor, Ajnanina, in perioada 4-5 aprilie, tot in Bucuresti. Mai multe detalii gasiti accesand cele doua link-uri de mai sus. Si poate ca ne intalnim si la Editia Aniversara NLP Practitioner in cazul in care considerati ca aveti nevoie de instrumente care sa va ajute sa va gestionati mai bine viata personala sau cea profesionala si nu ati facut inca cursul de NLP.

Later edit: Am adaugat doar imagini cu mine pentru a va oferi surpriza de a intalni "live" grupul de Pupaciosi :) Au adaugat poze si Maddy si Ajnanina :)

Imbratisand copacul-dorinta :)

Fericit, pozand cu diploma semnata de Pupaciosi .

Intalnirea de maine - sambata, 21 martie

Am verificat vremea de sambata pe AccuWeather si se pare ca va fi OK :)

Asa ca ne vedem la intrarea principala in Parcul Herastrau, cea dinspre Charles de Gaulle, la ora 16.00.

In cazul in care intarziati si nu ne mai gasiti la intrarea in parc, ma puteti suna si aflati unde suntem exact.

Daca nu stiti despre ce este vorba, cititi o postare mai veche: "Pupaciosi din toate cartierele, uniti-va!" si va lamuriti :)

Succese si infrangeri / Success and failure

"There are succeses that abase and defeats that raise." - Nicolae Iorga

"Sunt succese care te injosesc si infrangeri care te inalta." - Nicolae Iorga

Image credits: Toxel.com

Mi-am adus aminte de aceste cuvinte gandindu-ma la cateva experiente pe care le-am avut de-a lungul timpului. Au fost momente in care ceea ce altii vedeau ca fiind un succes eu percepeam ca fiind o injosire, o lezare a ceea ce eram eu de fapt... Si au mai fost momente pe care altii le etichetau ca fiind infrageri iar eu le percepeam ca fiind experiente din care am invatat cu adevarat ceva. Oare faptul ca eu imi imaginez ca zbor pe o matura desi sunt lipit de asfalt e mai putin important decat zborul pe care altii il considera ca fiind cel real?

Si asa mi-a venit firesc intrebarea: "Cine decide ce este un succes sau o infrangere?". Primul raspuns care mi-a venit spontan in minte a fost "Cei din jur, bineinteles! Ei sunt obiectivi." Gandindu-ma mai bine mi-am dat seama ca ma raportam la exterior... Si, atunci, am strigat "Evrika!". Eu decid! Eu sunt cel care stie cel mai bine daca succesul acela ma inalta sau ma umileste sau daca infrangerea respectiva ma injoseste sau ma ridica. Da, uneori decid bazandu-ma in mare parte si pe feedback-ul din exterior pentru ca am nevoie si de un sistem de referinta extern. Si, totusi...

Tu ce crezi?

Despre generozitate si presupuneri

Intr-un aeroport o tanara isi astepta zborul de conexiune. Isi cumparase o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti.

S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa biscuiti si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca langa ea era asezat un domn care citea un ziar si care, fara sa-i ceara permisiunea, a inceput sa ia si el din biscuitii ei.

Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii spuna ceva. Dar, pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul. Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat enervata: "Oare indrazneste sa-mi ia si ultimul biscuit?".

Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o jumatate.

Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii de asteptare. A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si, spre marea ei surprindere, a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul.

Image credits: www.biscoff.com

Mi-am adus aminte de povestire asistand ieri la o situatie similara...

Marea tragedie a vietii / Great tragedy of life

"The great tragedy of life is not death itself, but rather what dies within us while we live." - Norman Cousins

"Marea tragedie a vietii nu este moartea propriu-zisa, ci ceea ce moare in noi in timp ce traim." - Norman Cousins

Cu totii ne temem de moarte... Poate ca ne gandim la moarte atunci cand credem ca viata ne este pusa in pericol sau poate chiar mai des de atat. Si ne sperie gandul ca, la un moment dat, viata noastra, asa cum o stim noi, se va apropia de final... Moartea ne sperie!

Si, totusi, asa cum spunea si Norman Cousins (Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul!) moartea in sine nu e o tragedie. Tragedia adevarata apare atunci cand omoram cate ceva din noi... E o tragedie atunci cand nu inaltam niciodata zmeul pe care l-am vazut cu ochii mintii zburand in aer pentru ca nu avem curaj. Atunci cand omoram in fasa un vis spunandu-ne cu o voce scazuta sau stridenta: "Nu e de mine! Nu merit eu asa ceva!". Atunci cand ne multumim cu ceea ce ni se 'arunca' pentru ca 'oricum e mai bine decat nimic'. Atunci cand ne uitam in oglinda si vedem un cersetor/oare si nu un print/esa. Atunci cand ne plecam umili privirea. Atunci cand nu ne dam voie sa avem vise nici macar la stadiul de vise. Atunci cand...

Am discutat astazi cu o prietena despre limitele pe care ni le impunem singuri, despre cum ne zidim singuri fiind in acelasi timp si Mesterul Manole si Ana, despre cum noi ca popor suntem niste masochisti cu vechime in istorie. Cum am preferat si inca mai preferam sa otravim fantanile si sa murim de sete, sperand ca vom reusi sa ne omoram noi inainte de a o face altii.

Haideti sa facem un mic exercitiu si sa ne intrebam, cu sinceritate, ce omoram in noi si ce beneficiu avem. Poate ca vom descoperi chestiuni mult prea intime pentru a le descrie si atunci poate ca un numar ajuta sa exprimam ceea ce simtim. Sau poate ca vrem sa descriem in cuvinte. Eu o sa folosesc un numar si anume 13. Asta e numarul particelelor din mine pe care le-am ucis saptamana asta...

Despre nevoi

Un antreprenor american se plimba pe plaja, intr-un mic sat mexican de pescari. O barca intra in port cu un cos plin de pesti. Americanul il felicita pe pescarul mexican pentru pestii sai frumosi si il intreaba:

- "De ce nu ai ramas mai mult timp ca sa prinzi mai multi pesti?"

- "Pentru ca acesti cativa pesti imi ajung mie si familiei mele." ii raspunse pescarul.

- "Si ce faci in restul timpului?" continua antreprenorul.

- "Pai ma trezesc cand vreau, ma duc sa pescuiesc un pic, ma joc cu copiii mei, imi fac siesta impreuna cu nevasta... Seara, ma duc in sat sa ma intalnesc cu prietenii, bem un pahar de vin, cantam la chitara... O viata placuta, ce mai!"

Americanul il intrerupe:

- "Asculta! Am un MBA si pot sa te ajut. Ar trebui sa incepi prin a pescui mai mult, castigi mai mult si iti cumperi mai multe barci. Apoi, in loc sa vinzi pestele unui intermediar, ai putea sa-ti deschizi propria fabrica de peste. Asa ai putea sa renunti la satucul asta si sa te muti in Mexico City, Los Angeles sau chiar New York si sa-ti dirijezi de acolo propriile afaceri... "

- "Cat timp ar lua toate astea?" intreba pescarul

- "Intre 15 si 20 de ani."

- "Si apoi?"

- "Ei bine, dupa asta devine interesant!" raspunde americanul zambind. "Poti sa iesi linistit la pensie, sa te trezesti cand ai chef, sa pescuiesti un pic, sa te joci cu nepotii si sa-ti faci siesta cat poftesti cu sotia ta. Serile ai putea sa le petreci cu prietenii, band un pahar de vin si cantand la chitara..."

Image credits: photos.igougo.com

Povestirea asta e veche si a circulat destul de mult pe e-mail. Si totusi nu m-am putut abtine sa nu o postez pentru ca in aceasta dimineata m-am tot gandit la nevoile mele si am realizat ca am tendinta sa vreau mai mult decat am nevoie :) De exemplu, ma gandeam ca am nevoie de un powerbook nou si, cand sa fiu aproape convins de aceasta necesitate, mi-am dat seama ca laptop-ul pe care il am acum e super bun si ca, de fapt, nu am nevoie de unul nou. Bine, mi-ar placea unul de ultima generatie si totusi nu e o nevoie, e o dorinta :) Si, de cele mai multe ori, confuzia dintre dorinta si nevoie se petrece la mine la un nivel material si foarte rar la unul spiritual, de exemplu. La voi cum e?

Pupaciosi din toate cartierele, uniti-va!

Image credits: limelife.com

M-am tot gandit in ultima vreme cat de gregari suntem noi, oamenii. Cum, chiar si din solitudinea habitatului personal, facem ce facem si ne conectam chiar si virtual la alti oameni care ne seamana. Dam telefoane, ne conectam la vreun program de tip messenger, vizitam bloguri si comentam, intram in diverse retele de socializare...

Si, gandindu-ma la ceea ce am tot discutat noi, mi-a venit in minte imaginea unui stol de gaste salbatice care se intoarce acasa primavara si mi-am adus aminte de discursul lui Angeles Arien din 1991 de la Organizational Development Network referitor la gaste :)

Gastele salbatice zboara in stoluri in forma de V. Cand fiecare gasca da din aripi, ea creeaza un curent ascendent ce sustine gasca din spatele ei si, astfel, stolul inainteaza cu 71% mai repede decat daca fiecare gasca ar zbura de una singura.

Atunci cand o gasca iese accidental din formatie, ea simte imediat rezistenta curentului de aer si revine imediat in stol.

Cand gasca din fruntea stolului oboseste, ea nebeneficiind deloc de curentul ascendent, se retrage in interiorul formatiei pentru a se odihni si o alta gasca ii ia locul din fata.

Gastele din stol gagaie pentru a o incuraja pe cea din fata sa mentina viteza.

Cand o gasca se imbolnaveste sau este ranita, doua gaste din stol ies din formatie si zboara in jos dupa ea pentru a o ajuta si proteja. Ele raman cu gasca bolnava pana cand aceasta isi revine sau moare si apoi isi continua drumul cu un alt stol...

Si, adaugand si imaginea Pupaciosilor adunati in parc (construita mental pentru ca inca nu am una reala :), mi-am pus mintea la contributie si mi-a venit ideea sa va ofer si eu ceva :)

Ce ziceti, ne intalnim sambata viitoare, pe 21 martie si mergem in parc? In Cismigiu sau in Herastrau sau in alt parc din Bucuresti? Si va propun si trei actiuni:

• ceva care sa ne scoata un pic din zona de confort pentru ca, ori de cate ori iesim din acest spatiu cu care suntem familiarizati, facem un pas pe calea evolutiei si capatam mai multa incredere in fortele proprii. Iar aici faptul ca suntem un grup este foarte important. Grupul are o energie proprie care sustine fiecare membru in parte, intocmai precum zborul in forma de V al gastelor salbatice.

• un exercitiu de coaching in grup care sa ne ajute sa fim mai aprope de un obiectiv pe care il avem in minte. Iar acesta este darul meu pentru voi. Facem impreuna exercitiul si fiecare dintre noi lucreaza la scopul propriu :)

• partea de socializare cu ceai, cafea, suc, bere sau orice alta substanta lichida sau solida :)

In functie de cum ne simtim, decidem cand si unde ne mai intalnim si daca cineva dintre noi simte nevoia sa ne ofere ceva pentru urmatoarea intalnire :)

Iar acum va invit in sectiunea "comentarii" pentru a confirma participarea si a stabili ora de intalnire si locul si pentru a propune o activitate de iesire din zona de confort (dupa ce strangem mai multe idei, o votam pe cea care ne surade cel mai mult).

In caz ca doriti, puteti invita si prieteni. De asemenea, si tu esti invitat desi inca nu stii cine sunt Pupaciosii :) Nici eu nu ii cunosc pe toti :)

The more, the merrier, vorba cantecului :)

Doresc sa intemeiez o familie crestin ortodoxa

In urma cu cateva zile mi-am mai descoperit o preocupare online. Se numeste Twitter si intra in categoria microblogging. Cu Twitter poti trimite si poti primi texte de maxim 140 caractere care raspund la intrebarea "Ce fac acum?" sau care te promoveaza pe tine sau compania ta sau, pur si simplu, ganduri care iti trec prin cap. Chiar ceva mai devreme citeam cum cineva spunea ca bloggingul e deja o chestie depasita si ca acum microbloggingul e rege :) Nu mai e nevoie sa scrii texte lungi, sa adaugi imagini, etc. Twitter e cafeaua instant (ness-ul) a bloggingului. Tweet-urile (textele de 140 caractere trimise prin Twitter) pot fi trimise/primite pe telefonul mobil, pe site-ul Twitter, prin diverse aplicatii pentru computer sau telefonul mobil si pot fi si postate pe vreun site (eu, de exemplu, am o aplicatie, in coltul din dreapta sus, care imi posteaza automat tweet-urile pe blog).

Ce mai putem face pe Internet? Putem sa ne gasim job-uri: www.bestjobs.ro, www.ejobs.ro etc. Putem sa socializam in mediul business virtual si sa cautam tot felul de parteneriate sau oportunitati de afaceri: www.linkedin.com, www.xing.com, www.ecademy.com etc.

Mai putem sa tinem un fel de jurnale online denumite generic bloguri: www.blogger.com, www.wordpress.com etc.

Mai gasim timp sa intram si pe diverse retele de socializare online: www.facebook.com, www.hi5.com, www.friendster.com, www.myspace.com etc.

Nu mai pun la socototeala e-mail-urile, cautarile pe Google, navigarea pe Internet pur si simplu, MSN / Yahoo Messenger sau Skype... Si multe alte aplicatii web pe care nu simt nevoia sa le mentionez aici.

Si, mai nou, am descoperit ca ne putem gasi chiar si o sotie crestin ortodoxa sau un sot crestin ortodox si putem sa intemeiem o familie crestin ortodoxa... Oare se va ajunge si la momentul in care si copiii vor fi conceputi si se vor naste pe Internet? Cu niste camere web mai evoluate, cine stie?!

Image credits: Cetatea Crestina

Eu mi-am facut socoteala cat timp petrec in mediul online in comparatie cu cel offline si m-am speriat... Oare ce ne face sa preferam comunicarea online? Eu intotdeauna bag la inaintare lipsa de timp si faptul ca asa pot tine legatura cu oameni care se afla la multi kilometri distanta. Si, totusi, nu prea tine... Oare e mai comod sa comunicam la adapostul unui computer sau telefon mobil? Oare vrem sa ne protejam de ceva/cineva? Poate de noi insine?

Granita dintre esec si succes / Line between failure and success

"The line between failure and success is so fine that we scarcely know when we pass it; so fine that we are often on the line and do not know it." - Elbert Hubbard

"Granita dintre esec si succes este atat de fina incat realizam cu greu atunci cand o trecem; atat de fina incat adesea suntem la granita si nu stim." - Elbert Hubbard

Stiti, m-am intrebat cine decide daca ceea ce facem este un succes sau un esec? Noi sau cei din jurul nostru? Au existat momente in care eu credeam ca ceea ce am facut era un adevarat succes iar ceilalti priveau situatia ca pe un esec. De asemenea, au fost situatii pe care eu le consideram dezastruoase iar ceilailti erau super incantati de ceea ce se intampla.

Asa ca inca nu am gasit un raspuns multumitor la intrebarea cine decide de care parte a granitei ne situam? Voi ce credeti?

Apel la imaginatie

Madelaine mi-a facut cadou o leapsa denumita sugestiv Apel la imaginatie :) Asa ca o sa fac si eu apel la imaginatia voastra pe parcursul povestirii de mai jos.

Am plecat in vacanta fara ea. Pur si simplu asa s-a intamplat. Nu a fost nimic premeditat desi, cateodata, in special seara, imi doream sa scap de ea pentru ca prea devenise totul un ritual... Fiecare seara se termina cu ea si fiecare dimineata incepea tot cu ea... Aveam senzatia ca devenisem prizonierul propriilor obisnuinte si cumva, intr-un mod pervers de subtil, imi doream sa fug de ea macar pentru o perioada.

Sincer sa fiu inca nu stiu cum am reusit sa plec fara ea in vacanta. In dimineata zilei respective ritualul dansului pentru marcarea unei noi zile a avut loc ca de obicei. Apoi nu mai tin minte nimic din acea zi. Parca ar fi totul o imensa gaura neagra. Cert este ca seara mi-am adus aminte de ea... Poate ca nu s-ar fi intamplat daca nu as fi fost manat de anumite impulsuri mai mult sau mai putin instinctive si fiziologice. Atunci mi-am dat seama cata nevoie am de ea si ca, de fapt, imi lipseste. Am coborat la receptia hotelului cu gandul sa o inlocuiesc pe durata vacantei (cred ca ea ar fi perceput totul ca pe o inselare...). Si, oricat de surprinzator ar parea pentru un hotel de 4 stele, nu au putut sa ma ajute...

Cum era seara tarziu si ma simteam oarecum obosit, nu am mai plecat prin oras sa ii caut inlocuitoare. Dupa cateva secunde bune in care m-am tot intrebat daca nu ar fi mai bine sa ma culc pur si simplu, mi-am dat seama ca obisnuinta e mult mai puternica decat vointa mea. Asa ca m-am gandit cum as putea face ritualul de seara fara ea. Si mi-a venit o idee simpla. Mi-am pus ceva gel pe degete si am inceput sa ma frec cu sarg. Nu am obtinut aceeasi placere totusi... Oricum, asta mi-a fost invatatura de minte sa nu imi mai doresc sa scap de periuta mea de dinti :)

Iar acum vine intrebarea clasica: "Oare cum se descurcau oamenii inainte, cand nu existau periute de dinti?". Nu stiu, in schimb am aflat cateva chestii interesante privind istoria periutei de dinti vizitand diverse website-uri:

• se pare ca hindusii din India au fost primii care au folosit o periuta de dinti in anul 4000 I.H. Babilonienii denumeau periuta de dinti "baton de mestecat" in anul 3500 I.H. Chinezii foloseau in anul 1600 o periuta de dinti facuta din par de mistret.
  
• in 1780 englezul William Addis a inventat o periuta de dinti din os de vaca si cu par de porc.
  
• americanul H. N. Wadsworth a fost primul care a patentat in 1857 periuta de dinti.
  
• productia de masa a periutei de dinti a inceput in SUA in 1885.
  
• prima periuta de dinti electrica a aparut tot in SUA in 1960.

Dau leapsa mai departe tuturor celor care doresc sa faca apel la imaginatie pentru a transpune pe blogul lor o poveste legata de un obiect. Fiecare dintre voi este liber sa isi aleaga obiectul :)

Image credits: Elite Feet

Eu sunt Brahma, tu esti Brahma

Image credits: ashes and snow

Un maestru i-a spus discipolului sau sa mediteze cat mai des la sutra "Eu sunt Brahma, tu esti Brahma, totul este Brahma" si el era foarte sarguincios.

Intr-o zi, in timp ce mergea prin oras, discipolul vede cum toti oamenii alearga speriati in directia opusa celei in care mergea el.

- "De ce alergi?" il intreaba discipolul pe unul dintre ei.

- "Cum, nu stii? Elefantul alb a evadat de la circ si acum calca totul in picioare" ii raspunde omul si fuge mai departe.

- "Aaaa, eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?" se intreaba discipolul si continua sa mearga in aceeasi directie.

Ajunge pe strada unde se afla elefantul alb. La capatul ei se vede un nor de praf si oameni care fug ingroziti. Isi da seama ca acolo e elefantul si merge linistit mai departe, zicandu-si in

continuare: "eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma, ce pot sa patesc?".

Elefantul alb era deja aproape de el. Dintr-un tufis apropiat se aude o voce:

- "Ascunde-te, vine elefantul alb si calca totul in picioare!".

- "Nuuu, ce pot sa patesc?" raspunde discipolul. "Eu sunt Brahma, el e Brahma, totul este Brahma".

Elefantul ajunge la el, il calca fara ezitare si pleaca mai departe. Cand isi revine, se duce mai mult tarandu-se direct la maestru, ii povesteste ce a patit si il intreaba inca socat:

- "Maestre, nu mi-ai spus tu ca totul este Brahma? Ca el e Brahma, eu sunt Brahma?".

- "Da. Si vocea din tufis e tot Brahma." ii raspunde maestrul in timp ce il priveste cu compasiune.

Vi s-a intamplat sa nu vedeti ceea ce se afla in fata voastra? Sa nu auziti vreo melodie desi ea pluteste in jurul vostru? Sa nu simtiti nimic desi ceilalti topaie in jurul vostru plini de bucurie sau sunt garboviti de vreo tristete adanca? Sa aveti un dialog cu voi insiva si sa va spuneti ceva total neadecvat? Eu am experimentat toate aceste stari si alte cateva de care nu imi aduc aminte in acest moment. Mi-am adus aminte de povestirea cu Brahma si mi-au venit in minte aceste ganduri datorita unei convorbiri telefonice pe care tocmai am avut-o cu o prietena care inca mai cauta ceva ce se afla, de fapt, in interiorul ei...

Ganduri de martisor

Image credits: Jeroen Kransen

Ieri, un prieten imi spunea cu un zambet chinuit pe chip: "Frate, am intrat in Triunghiul Mortii: Valentine's Day, 1 martie si 8 martie! E totusi bine ca sunt aproape una dupa alta chestiile astea si scapam mai repede. Macar nu e o agonie din aia prelungita...".

In prima faza, m-am amuzat teribil pentru ca omul stie sa faca glume iar tonul si mimica lui m-au facut sa rad in hohote. Apoi insa mi-am dat seama de tragicul situatiei si de cum, de-a lungul timpului, s-a reusit deturnarea unei traditii frumoase intr-un concept comercial in care kitsch-ul este la rang de arta iar daruirea unui martisor a devenit o obligatie enervanta. Pentru multi romani, martisorul nu mai reprezinta de mult venirea primaverii, ci o chestie de plastic, metal sau mai stiu eu ce material, agatata de un insesizabil snur alb-rosu, care se da cadou femeilor cu care intri in contact pe 1 martie si in perioada imediat urmatoare. Trist dar adevarat...

Oare unde a disparut placerea de a oferi ceva oamenilor dragi din jurul tau? Unde a disparut bucuria ca a venit primavara? Oare cum un gest frumos de a darui un snur alb-rosu numit martisor s-a transformat in obligatia de a da de 1 martie o chestie zornaitoare, lucioasa, pretentioasa si lipsita de orice simplitate, de care atarna bolnav un snur anemic...?

Eu personal nu am vreun raspuns la aceste intrebari... Asa ca, devenind constient de aceasta situatie, vreau sa va ofer cu drag o noua perspectiva, sa impartasesc cu voi experienta mea din Bulgaria (martisorul fiind totusi o traditie balcanica) si sa va ofer din inima tuturor celor care cititi aceste randuri un martisor virtual.

In Bulgaria, martisorul (denumit 'martenitza') vesteste venirea primaverii, este un simbol al sanatatii si norocului si este format din doua fire impletite, unul rosu si unul alb.

Incepand cu 1 martie toti bulgarii (femei, barbati si copii) poarta acest snur la mana si il leaga si animalelor din casa sau ograda (pisici, caini, cai, capre, oi, etc), martisorul fiind si un talisman impotriva spiritelor rele.

Martenitza este purtata la mana pana cand persoana vede un copac inflorit, o barza sau pana pe 25 martie (Bunavestire - ziua in care Fecioara Maria a primit vestea nasterii lui Isus), moment in care leaga snurul de un copac si isi pune o dorinta. Copacul este conectat la intregul univers prin pamant, aer si apa iar dorinta este trimisa astfel in tot universul care contribuie la realizarea ei in cursul anului!

O primavara frumoasa dragilor!