In aceasta dimineata, in timp ce ma indreptam catre sala de curs mergand pe jos (am descoperit ca singura activitate fizica pe care o practic cu placere este mersul pe jos desi mi s-ar fi parut mai "cool" sau mai in "trend" sa ma duc la bazin sau la sala :) am tras cu urechea la conversatia unor fete care mergeau in fata mea, in acelasi ritm alert cu mine. "Conversatie" este mult spus pentru ca, de fapt, erau doua monologuri care se desfasurau simultan:
- "Si, ca sa vezi cat de nesimtit este tipul, a uitat sa-mi mai dea manualul inapoi desi..."
- "Crezi ca mai am timp sa ma inscriu la master? As vrea..."
- "... i-am tot adus aminte. Incep sa am sentimentul ca il hartuiesc si..."
- "... sa fac ceva la ASE caci da bine la CV? Crezi ca..."
- "... ca lui place. Imi place de el pentru ca..."
- "... e o idee buna? Sau mai bine continui cu ceva la Psihologie pentru ca..."
Halucinant! Daca intamplarea nu s-ar fi desfasurat pe strada, in fata ochilor mei, as fi crezut ca asist la o opera bufa sau ca sunt la camera ascunsa.
Mi-am adus aminte si de o discutie avuta destul de recent cu un amic. Omul avea cateva frustrari si simtea nevoia sa le povesteasca cuiva. Dupa jumatate de ora s-a racorit si, fiindca este o persoana de societate, mi-a spus:
- "Am vorbit atat de mult despre mine, despre cum mi-a fost saptamana si despre frustrarile mele! Multumesc pentru ca m-ai ascultat! M-a ajutat tare mult ca am spus cuiva prin ce trec eu. Spune-mi, te rog, cum ti-a fost si tie saptamana."
Si, pentru ca am crezut ca omul chiar isi doreste sa afle cum mi-a fost saptamana, am inceput si eu sa-i povestesc. Dupa a doua propozitie m-a intrerupt intrebandu-ma daca mai stam la terasa deoarece vroia sa-si mai comande o bere. Fara sa astepte raspunsul meu, si-a mai comandat o bere. Si, cu lejeritate, a inceput sa-mi povesteasca despre viata lui afectiva si multele si simultanele femei din viata lui. De data asta, era din cand in cand atent la mine pentru ca vroia sa vada cum reactionez la ceea ce-mi spune. Dupa ce si-a baut berea si a terminat si istorisirea incidentelor amoroase soldate chiar si cu paruiala intre tipele care descopereau ca au incurcat orele de "vizita" si apareau cate doua, trei deodata la usa apartamentului lui, si-a dat seama ca eu chiar l-am ascultat si chiar am auzit tot ce mi-a spus. Si a simtit nevoia sa-mi spuna ca sunt un ascultator minunat. I-am explicat ca este deformatie profesionala si ca cea mai importanta abilitate a unui coach este aceea de a putea sa asculte activ. Bine, recunosc, sunt un fericit pentru ca este un atu pe care nu il mai are foarte multa lume in ziua de azi :) Si o gramada de oameni ma apreciaza si pentru ca eu chiar ii aud cand ei vorbesc.
Si, avand in minte intamplarea de azi si cea ceva mai veche, ma intreb si va intreb oare cand am incetat noi, oamenii, sa ne mai ascultam unii pe ceilalti? Iar daca ascultam, oare chiar auzim ce spune celalalt? Si cum oare, fara sa-i auzim pe ceilalti, comunicam in viata persoanala si profesionala? Si oare comunicam? Pana la urma suntem jucatori in echipa sau suntem jucatori individuali si ne prefacem ca jucam in echipa?
Si, daca tot ai avut si rabdare si timp sa citesti acest material, poate ca acum te intrebi daca tu ii auzi pe cei cu care interactionezi. Gandeste-te la cele mai recente 5 interactiuni semnificative pentru tine si pune-ti urmatoarele intrebari:
- L-am ascultat tot timpul pe omul din fata mea sau atentia mea a fost captata mai ales de gandurile mele si/sau de ceea ce se intampla in jur?
- Am auzit tot ce mi-a spus sau am preferat sa presupun ce imi va spune si m-am lasat antrenat/a de alte procese cognitive?
- Pastrez un bun contact vizual cu interlocutorul meu in majoritatea timpului sau prefer sa studiez ceea ce se afla in mediul inconjurator?
Posts
6 comments:
M-am intrebat de foarte multe ori daca intr-adevar ascult persoana care imi vorbeste si recunosc ca m-am surprins pe mine insumi cu gandul in alta parte.Foarte interesanta postarea.M-a facut sa ma gandesc mai bine la reactiile mele in raport cu ceea ce incearca cel de langa mine sa transmita.
Multumesc frumos pentru cuvintele de apreciere. Constientizand ceea ce facem sau gandim, descoperim cat de conectati suntem in comunicarea cu celalalt.
Eu ascult activ si n-am nici o treaba cu NLP, coaching, psihologie, pur si simplu din curiozitatea de a cunoaste oamenii si mecanismele lor si unde probabil sunt si o persoana placuta. Am momente cand obosesc...tu cum faci sa nu te afecteze informatia primita de la receptor?
Fyamma, felicitari! Sunt foarte putini oamenii care intr-adevar asculta si chiar aud ceea ce le spune interlocutorul, cel putin in Romania... Din fericire, eu nu preiau continut emotional (nu ma afecteaza informatia primita) tocmai pentru ca am treaba cu coaching-ul, NLP-ul, psihologia, dezvoltarea personala. Mi-am dezvoltat minunata abilitate de a presupune la minim si de a nu mai judeca omul cu care discut.
... poate am incetat sa auzim cand am incetat sa ne ascultam chiar pe noi, fara sa ne mai dam seama ca suntem plini de propria banda de magnetofon, aia care ruleaza continuu... Daca ne-am asculta, ne-am auzi si ne-am da seama repede ce "banda" ne tot punem, cufundati in povestea noastra.
Tu, ca unul care chiar ai lucrat cu tine, ai marele dar de a te fi golit atat de mult de propria poveste, incat sa poti face loc si altora.
Si asta se face cand traim si din inima, nu doar din cap...
E "chestie" de prezenta, cum ziceai :))
Mikka, asa este... De cele mai multe ori oamenii uita sa se mai asculte chiar pe ei insisi, din diverse motive. Si, atunci, le este dificil sa-i asculte pe ceilalti pentru ca incep sa se asculte si pe ei si nu mai vor sa auda banda aia de magnetofon care le da o stare de rau.
Eu nu cred ca m-am golit de propria poveste pentru ca ar insemna sa traiesc disociat de propria viata, istorie. Cred insa ca am reusit sa ma bucur de propria poveste si atunci pot sa fac liniste si sa ma ascult pe mine si pe ceilalti :)
O zi frumoasa!
Post a Comment