De cateva zile ma tot auto-admonestez ca sunt prea lenes si las unele activitati pe ultima suta de metri si ca incep sa intru intr-o criza de timp care devine din ce in ce mai eminenta. M-am tot intrebat ce se intampla cu mine de sunt atat de lenes.
La un moment dat chiar m-am suspectat de procrastinare (un neologism provenit din literatura americana de selfhelp care inseamna "a amana in mod nejustificat inceperea unei actiuni") si chiar am citit despre o multime de tehnici care te "scapa" de un astfel de obicei nedorit. Am pus chiar si in practica cateva, inclusiv hipnoza, dar fara vreun rezultat.
Apoi m-am gandit ca sunt doar lenes si ca este nevoie sa gasesc metode pentru a scapa de aceasta lene si a deveni harnic. Le-am tot cautat si nu le-am gasit :) Am gasit in schimb ceva foarte interesant intr-o carte care descrie modul in care se instaleaza un obicei si, anume, prin repetarea acelei actiuni de cat mai multe ori pe parcursul unei perioade de 4 saptamani (studiile care vorbesc de 3 saptamani sunt invechite). Foarte interesant, dar cum as putea sa dobandesc obiceiul de a fi harnic daca eu sunt lenes?! :)
Tot gandindu-ma la aceasta presupusa lene a mea, mi-am dat seama ca sunt lenes doar in anumite situatii, iar in altele sunt chiar harnic :) In prima faza am presupus ca sunt doua aspecte complementare ale mele si ca lenea si harnicia coexista armonios in interiorul meu. Fals!
Studiind mai cu atentie fenomenul :), am ajuns la concluzia ca nu sunt nici lenes si nici harnic, sunt doar motivat sau nemotivat :)
Noi, oamenii, suntem niste "masinarii" perfecte si nu actionam decat atunci cand suntem motivati. Iar motivatia poate sa fie pozitiva (catre ceva minunat, ce ne dorim) sau negativa (departe de ceva nasol, de care ne dorim sa scapam).
Asa ca am inteles ca atunci cand sunt "lenes" sunt de fapt fara motivatie. Iar daca motivatia devine negativa (spectrul vreunui termen limita care incepe sa devina palpabil si amenintator), incep sa functionez si devin "harnic".
Poate ca ati auzit de perechea de metaprograme motivationale "Catre (placere)" si "Departe de (durere)", pereche denumita si "Principiul placerii". Ei bine, noi oamenii asa functionam. Avem nevoie de un imbold placut sau neplacut pentru a ne pune in miscare :) Asa ca, data viitoare cand te gandesti ca esti lenes/a sau ca amani sa faci ceva, adu-ti aminte ca exista o explicatie: lipsa motivatiei :)
Poate ca ati auzit de perechea de metaprograme motivationale "Catre (placere)" si "Departe de (durere)", pereche denumita si "Principiul placerii". Ei bine, noi oamenii asa functionam. Avem nevoie de un imbold placut sau neplacut pentru a ne pune in miscare :) Asa ca, data viitoare cand te gandesti ca esti lenes/a sau ca amani sa faci ceva, adu-ti aminte ca exista o explicatie: lipsa motivatiei :)
No comments:
Post a Comment